Cum sa faci fata unei familii dificile – comunicarea cu parintii si cei apropiati – subcapitol gratuit Personalitate alfa

Astazi, avem al 5- lea subcapitol gratuit din cartea Personalitate alfa – descopera comoara ascunsa din tine

Este despre comunicare cu o familie dificila si face parte din capitolul Comunicarea

Primul subcapitol este din capitolul Introductiv si este despre: Ce inseamna personalitate alfa

Al doilea subcapitol este despre curaj, din capitolul Increderea in sine si il poti vedea aici:  Curajul

Al treilea subcapitol gratuit este din capitolul Inteligenta emotionala: Cele 7 pacate si 7 virtuti

Al patrulea subcapitol gratuit din capitolul Personalitatea: Cum poate egoismul sa iti salveze viata

Mai 2 subcapitole gratuite si suntem in linie dreapta cu terminarea cartii Personalitate alfa.

Asadar, sa incepem:

Una dintre cele mai mari provocari pe care le vei avea in drumul devenirii si transformarii tale vor fi cei apropiati tie, familia, prietenii, anturajul.

Atunci cand ajungem sa cunoastem o persoana stim cum se comporta, cum putem obtine ce vrem de la ea, ce anume o emotioneaza, etc.

Cand o persoana se schimba si devine imprevizibila nu mai o putem controla si manipula.

Acesta este motivul principal pentru care, atunci cand vei incepe sa faci schimbari in viata ta, si familia si prietenii vor sari in sus.

Nu contest ca exista familii si grupuri sociale in care atunci cand o persoana vrea sa se schimbe, toti cei din jur o sustin.

Nu a fost insa cazul meu iar eu prefer sa vorbesc din experienta traita.

Oamenii sunt in asa fel construiti incat toti au o doza de egoism care este naturala si fireasca. Suntem oameni, suntem mamifere  inainte sa fim fiinte spirituale superioare.

Bunica mea din partea tatalui a fost fiinta pe care am iubit o cel mai mult. Ea m-a crescut, m-a sters la fund, m-a ingrijit, m-a invatat sa tin lingura si furculita in mana, m-a invatat sa vorbesc si sa scriu sarbeste, m-a invaluit cu toata dragostea ei cand eram o fiinta mica si vulnerabila.

M-a iubit neconditionat iar in ultimele luni ale ei, cand a primit diagnosticul de cancer la pancreas m-am mutat cu ea in apartamentul in care am crescut cand eram mic, am ingrijit-o cat am putut de bine, am sters-o la fund, i-am dat sa manance cu lingurita si am incercat sa ii ofer toata iubirea de care sunt capabil. Nu as fi reusit sa fac bine treaba asta  daca nu aveam o femeie langa mine, partenera mea de cuplu. Iti multumesc Florina.

E interesant cum culegi ceea ce semeni.

Asa cum a avut bunica mea grija de mine am avut si eu grija de ea. Nu s-a chinuit mult. Cancerul la pancreas are o evolutie galopanta. In 5 luni de zile de la disgnostic, a murit. M-am mutat la ea cand nu a mai putut sa stea in picioare, in 29 noiembrie 2009. A murit in 12 decembrie 2009. Am fost un privilegiat si eu si ea. Nu a avut deloc dureri iar cei care au avut in familie sau au auzit de cazuri de cancer stiu ca in general, ultimele saptamani inainte mortii sunt insotite de dureri extreme pe care doar injectiile cu morfina le mai pot alina cat de cat. Ea nu a avut dureri, noi nu ne-am chinuit mult. De aceea consider ca am fost si eu si bunica mea, privilegiati.

Acum, poate te intrebi  ce legatura are povestea asta cu comunicarea cu parintii si cei apropiati si cu egoismul din fiecare om.

Sa iti explic.

Bunica mea, care m-a iubit extrem de mult, avea un scop. Sa aiba pe cineva la batranete care sa ii aduca un pahar cu apa la pat cand va fi bolnava. Si-a atins scopul.

Ce vreau sa spun e ca in orice familie, indiferent cat de mult si de neconditionat se iubesc membrii familiei intre el, cu totii avem scopuri si egoism. Cu totii vrem ceva. Si cand nu obtinem, facem urat. Incercam sa santajam si sa manipulam emotiile si persoanele ca sa intoarcem situatia in favoarea noastra.

Cand nu puteam sa merg la bunica mea  la masa, cand era sanatoasa, imi reprosa ca nu imi  pasa de ea si ma intreba ce o sa fac cand va cadea la pat? Pe mana cui va ramane ea?

Erau foarte rare astfel de discutii insa existau. Asadar, erau momente cand bunicii mele nu ii mai pasa ca eu sunt ocupat sau ca am o viata care nu e monotona si lina ca in tineretea ei. Cand aveam discutii de genul asta o intrebam " Dar ce te faci daca plec in alta tara?". Cand spuneam asta parca pica cerul pe ea. Draga de ea.

Asadar, mesajul meu din povestea asta este ca desi poate exista iubire maxima intre membrii unei familii, in relatii de cuplu, intre prieteni, foarte multe dintre actiunile lor sunt conduse de un egoism firesc fiecarei fiinte umane.

Partea cea mai interesanta a povestii vine acum.

Toata viata ei, bunica mea m-a intrebat :" Cand te angajezi?" ' Cand o sa ai o carte de munca?" " Trebuie sa te gandesti ca o sa iesi la panesie, bla bla bla"

Viata mea a fost foarte dezordonata. Am facut 5 ani de politehnica, apoi m-am lasat si am facut psihologia, am lucrat 3 ani fara acte cu jumatate de norma si norma intreaga vara, apoi mi am facut afacerea, etc.

Bunica mea nu intelegea nimic. Era disperata ca eu nu lucrez cu carte de munca.

Partea foarte interesanta este ca daca i-as fi urmat sfaturile , in ultimele luni ale vietii ei, probabil ar fi stat langa ea o femeie platita careia nu-i pasa deloc de ea.

Pentru ca am avut incapatanarea si taria sa imi urmez visul si sa fac ce vreau eu cu viata mea, mi-am permis ca in ultimele luni de viata ale bunicii mele sa pot sa fiu langa ea zilnic, la orice ora am vrut eu.

Daca aveam o slujba cum tot isi dorea ea, eram la lucru de la 8 la 4 care nu mi-ar fi permis sa fiu cu ea in cea mai mare parte a zilei.

Pentru ca am putut sa imi aleg singur cum vreau sa lucrez am putut sa merg la bunica mea permanent. I-am dat micul dejun , pranzul si cina. Am pus-o in pat si am stat de vorba cu ea. A plecat impacata de pe lumea asta avand langea ea singurul nepot, pe care l-a iubit enorm si care a iubit-o la fel. Am tinut-o de mana cand a murit si nu am nici un regret. Am fost amandoi impacati, am vorbit in ultimele saptamani despre moarte, despre ce o asteapta dincolo, despre intalnirea cu bunicul meu, despre cum vrea sa fie inmormantata, Cu alte cuvinte am petrecut un timp de calitate impreuna.

Problema a fost ca in prioada asta TOTUL a ajuns pe loc secund. Viata mea profesionala si personala, activtatile mele, totul a devenit mult mai putin important.

DACA as fi ascultat de sfaturile bunicii mele, nu as fi putut sa fiu langa ea asa cum am fost.

Iar asta dovedeste un singur lucru.

Atunci cand asculti de altii, chiar daca sunt oamenii pe care ii iubesti cel mai mult in loc sa asculti chemarea sufletului tau , nu doar ca tu ajungi nefericit si neimplinit, dar ajungi sa NU POTI OFERI LUCRURILE CELE MAI IMPORTANTE PENTRU CEI DIN FAMILIA TA.

Daca mergeam la lucru de la 8 la 4 si nu mi as fi urmat visul si nu m-as fi chinuit 4 ani sa imi pun afacerea pe picioare, bunica mea ar fi pierdut tocmai ce era mai important pentru ea. Prezenta mea langa ea in ultimele luni de viata. Practic, cu sfaturile ei si-ar fi sabotat singura sfarsitul vietii. Daca traiam dintr un salar sigur nu as fi avut bani nici macar sa o inmormantez, nici sa cumpar medicamentele,  hrana si cele necesare ingrijirii ei in ultimele luni de viata.

Asadar, prin acesta mica poveste vreau sa iti spun ca din experienta mea, cea mai mare greseala pe care o poti face este sa asculti de altii cand vine vorba de viitorul tau.

Mama, te iubesc dar trebuie sa spun asta.

Cand era student la psihologie, in primi 2 ani nici nu stiu cum am trait. Luam bani de la maica mea si de la prieteni. Aveam 25 de ani si maica mea se saturase sa ma vada ca stau in fata calculatorului ca un parazit. Eu scriam prima mea carte, aveam un vis sa am un site de succes, sa vand cartile mele pe internet, sa traiesc facand cu pasiunea ceea ce imi place sa fac. Evident mai bagam si un joc pe calculator, mai ma uitam si la un film.

Maica mea este invatatoare si lucreaza la un centru de reeducare a minorilor. De multe ori  imi zicea : " Esti mai rau ca infractorii de acolo!!!" .

Pleca la 5 dimineata sa faca naveta si venea la 5 dupa masa acasa ca sa plateasca singura totul acasa. Intretinere, sa cumpere mancare, sa plateasca internetul. Uneori se umplea paharul si urla la mine. Defapt urla e putin spus. Se dezlantuia. Odata mi-a luat sticla de apa  si a aruncat cu ea dupa mine. A udat tot monitorul iar calculatorul meu era singura mea avere ( cumparat tot de ea ca si cadou cand am mintit-o ca am terminat Politehnica). Stii ca studiile psihologice spun ca majoritatea baietilor adolescenti se gandesc sa isi ucida mamele?

Si mie mi-a trecut prin gand lucrul asta cand mi-am vazut monitorul ud. Din fericire nu a patit nimic insa cam astea au fost conditiile in care eu imi puneam bazele a ceea ce vroiam sa devin. Un bun psiholog, cu afacerea lui, care prin puterea exmeplului ii incurajeaza si inspira si pe altii sa isi urmeaza destinul in viata in ciuda tuturor dezamagirilor, esecurilor si obstacolelor temporare.

Iti multumesc mama pe aceasta cale ca m-ai intretinut chiar si la 25 de ani, cu toate ca uneori mai aruncam cu obiecte unul in altul si mai ne pierdeam  luciditatea. Stiu ca atunci cand imi ziceai ca sunt doar un vagabond care traieste pe spatele lu maica-sa si ca o sa fiu un parazit toata viata, ai vrut doar sa ma pui la incercare ca sa vezi cat sunt de determinat sa imi ating scopul indiferent de probele mentale, emotionale si spirituale pe care trebuie sa le trec.

Tin minte cand in anul 1 de facultate, cand imi atinsesem visul sa fiu la universitatea de vest din timisoara la facultatea de psihologie, nu aveam bani sa imi platesc un sfert din taxa, de 500 de ron si am plans de ciuda pentru ca nu vroiam decat sa invat psihologie si nu puteam pentru ca nu aveam destui bani. Ce tara e asta in care un om care vrea doar sa invete si nu face nici un rau nu poate sa o faca din cauza banilor? Ai venit si mi-ai dat 500 de ron din salarul tau de invatatoare. Pentru asta, o sa fiu cel mai bun psiholog din lume.

Taica-miu nu a avut nimic de spus niciodata. Nu mi a zis ce sa fac sau cum sa fac pentru ca nu a apucat. Era beat tot timpul. A baut 35 de ani din viata lui.

Cand eram mic, in clasele primare, am trait 4 ani de teroare impreuna cu maica-mea. Taica-miu venea beat acasa si maica-mea nu ii deschidea. Pentru ca am stat la etajul 1, putea sa se urce pe teava de gaz. De multe ori venea politia sa il ia. Odata, a scrijelit pe usa cu cheia si a spart vizorul. Imi era rusine sa chem acasa pe cineva din cauza ca usa era praf. Am stat cu usa aia ani de zile. L-am urat pentru asta. Nu vorbeam cu lunile. Era beat tot timpul.

A fost ziua mea pe la 26 de ani si m-am sus la el  "sa fac cinste". I-am luat tigari si o sticla de votca. Era beat oricum de dimineata. Am plecat de la el, tot plangand. Nu stia ca e ziua mea. Uitase. Nu tin foarte mult la sarbatori, zile onomastice si de nastere. Da e taica-miu si sunt singurul lui fiu. Vroiam sa imi zica " la multi ani".

Sa lasam acum povestile siropoase la o parte. Ti le spun ca sa intelegi de unde vin si sa intelegi ca daca astazi pot sa stau cu taica-miu si cu maica-mea la masa, sa bem un ceai si o cafea si sa vorbim relaxati, drumul pana aici nu a fost deloc usor.

Astazi imi iubesc parintii insa ciudat, exista un motiv pentru asta pe care nu l-am banuit niciodata.

Azi nu am nevoie de parintii mei si tot ce fac este prin propriile mele puteri. Nu ii consider pe ei vinovati de nimic si chiar apreciez toate incercarile la care m-au supus pentru ca mi-au dezvoltat abilitati si m-au intarit psihic.

Totusi, pana nu am devenit independent de ei, din toate punctele de vedere, convietuirea cu oricare din ei a fost FOARTE DIFICILA.

Acum imi iubesc parintii si ei ma iubesc pe mine. Stii de ce? Pentru ca nu mai am nevoie de nimic de la ei si acum am de unde sa dau. Nu mai am nevoie de bani de la maikca mea asa ca pot sa stau cu ea la cafea si sa o intreb dca are nevoie de ceva. Taica miu nu mai bea si si-a redescoperit dorina de a trai. Vorbim zlinic la telfeon si ne vedem des.

Familia isi vindeca foarte incet ranile trecutului, dar si le vindeca.

Stii cum am reusit?

AM DEVENIT PUTERNIC EU.

Imi uram tatal pentru ca eram disperat si il consideram vinovat pentru situatia noastra. Acum pot sa il iert si sa il inteleg, e doar un om care a facut ce a stiut el cu viata lui.

Imi uram mama pentru ca nu vroia sa vanda o bucata de pamant pe care o aveam si eram saraci lipiti cand eram adolescent. Vroiam o haina si nu ne permiteam nimic. Acum nu am nevoie de bani si pot sa o iubesc si sa ii ofer ceea ce nu I am oferit niciodata. Integere,  atentie si iubire.

Nu vei putea niciodata sa iti ierti sau iubesti parintii, familia sau pe cei din jur daca nu esti un om care are ce oferi. Capabil sa ofere iubire.

Parintii si membrii familei tale, se imbolnavesc, au probleme si pana la urma toti ajung la tine. Si se bazeaza pe tine.

Daca tu nu devii o persoana puternica cum stii tu mai bine, TOTI sunteti dati dracului.

De aceea misiunea ta trebuie sa fie una singura. SA devii o persoana puternica din toate punctele de vedere .

Puternica fizic – pentru ca bolile si greutatile si saracia si lipsurile sa nu iti slabeasca puterea fizica si sa nu poti sa muncesti la visurile tale,

Puternica emotional – pentru ca indiferent ce situatii, probleme, drame se abat asupra ta sa poti sa stai puternic in fata lor ca stanca in fata valului si sa perseverezi in actiunile tale neclintit.

Puternic mental – pentru ca sa poti sa concentrezi cat mai mult din puterea mintii tale pentru a-ti atinge scopul.

Puternic spiritual pentru ca niciodata sa nu treaca o zi fara as stii ca ai o misiune de indeplinit si sa stii ca exista o stea a ta spre care te indrepti.

Din pacate de foarte multe ori, cand tu faci ce stiimai bine pentru a deveni puternic, tocmai membrii familiei tale, prietenii si anturajul sunt cei care au ceva de comentat. Ei stiu mai bine ce trebuie sa faci cu viata ta iar la sfarsit pe cine tragem la raspundere cand apar problemele si dam din colt in colt pentru ca nu stim sa le rezolvam?

Cu ce m-ar fi ajutat daca i-as fi reprosat bunicii mele in ultimele clipe ale ei de viata ca i-am ascultat sfatul si m-am dus sa ma angajez in loc sa imi fac afacerea?

Cu ce m-ar fi ajutat daca i-as fi reprosat tatalui meu ca din cauza lui nu am oportunitati in viata pentru ca el nu a facut mare lucru si nu mi-a oferit aproape nimic?

Cu ce m-ar fi ajutat daca i-as fi reprosat mamei mele ca nu m-a lasat in pace si ma tot teroriza cu reprosurile ei?

Nu m-ar fi ajutat cu nimic si nici pe ei nu i-ar fi ajutat.

Am facut cum am vrut eu, i-am sfidat pe toti cand m-au provocat si acum lucrurile arata excelent pentru mine si pentru familia mea.

Sunt sigur ca multi dintre cei care citesc aceste articole au probleme de genul asta.

Am sa iti propun cativa pasi de actiune pentru ca sa nu ajungi sa faci ce vor altii doar pentru ca la urma toti sa sufere, incepand cu tine si continuand cu ei.

Pasi de actiune

 

Ne alegem prietenii sau ei ne aleg pe noi, insa parintii si familia ne sunt dati din oficiu. Daca in relatiile cu cei din jur poti intrerupe legaturile cand nu iti mai place ce se intampla, cu familia e mult mai greu sa faci asta. Totusi, avem membrii in familie care sunt negativisti, pesimisti, critici, nervosi, teroristi, etc.

  1. In capitolul despre personalitate vom vorbi pe larg despre PROIECTIE. Este un mecanism psihologic care ii face pe oameni sa ia dorintele lor si sa le puna pe oamenii din jur. De aceea, parintii se baga mai mult decat e cazul in vietile copiilor si incearca sa le dirijeze viata. Cand parintii nu au apucat sa fara anumite lucruri in viata si atunci proiecteaza aceasta nevoie a lor pe copii si vor sa ii faca pe ei sa faca acele lucruri. Cand se intampla acest lucru, poti sa intrebi :" Dar de ce nu faci tu lucrul pe care vrei sa il fac eu?"
  2. Evident, e important sa eviti pe cat se poate conflictele, mai ales daca depinzi intr-un fel de parintii sau familia ta. Explica beneficii si puncte slabe ale strategiei tale. Daca parintii vor ca tu sa te angajezi iar tu vrei sa iti incepi afacerea, explica-le ca daca muncesti pentru un salar nu poti avea o afacere. Daca muncesti pt o afacere poti sa ai orice. Apeleza la interesul si egoismul lor. Daca spun ca trebuie platita intretinerea spune ca in urma realizarii visului tau vei plati tu tot.
  3. Negociaza. Daca te ameninta ca te dau afara din casa, propune termene. I-ati angajamentul ca la anumite termene realiste sa faci diverse lucruri pentru casa si familie.
  4. Fii sincer. Explica-le ca e foarte important pentru tine sa urmezi chemarea sufletului tau indiferent despre ce dorinte ale tale este vorba.
  5. Nu te abate de la drumul tau ORICE AR FI. Daca zbiara la tine, daca te ameninta sau chiar trec la actiune impotriva ta, STAI FERM PE POZITIE. O reactie emotionala a lor, oricat de puternica, este doar o reactie emotionala. O furtuna intr-un pahar cu apa. Tot timpul, dupa ce se culca, un om vede lucrurile altfel si nu mai este afectat de emotii asa cum a fost in ziua de dinainte. Nu te lasa impresionat de scene sau de teatrul jucat de membrii famliei in incercarea de a te manipula emotional. Pana la urma vor accepta ceea ce faci pentru ca nu au incotro.
  6. In primul rand, nu incerca sa schimbi pe nimeni. Schimba-te tu si schimba atitudinea pe care o ai. Incepe sa privesti cu compasiune si intelegere membrii familiei care te calca pe nervi. Asa sunt ei si poate intr -o zi vor vedea lucrurile altfel poate nu. E important ca tu sa iti urmezi scopurile si sa te asiguri ca ei nu iti pun piedici.
  7. Cand comunici cu membrii familiei spune radical de sincer ce simti si repeta pana cand se schimba comportamentul sau atitudinea lor fata de tine.

Am un prieten care are diabet. Isi injecteaza de 3 ori pe zi insulina. Daca nu isi injecteaza o singura zi intra in criza si poate sa moara.

Il admir profund pentru felul in care isi traieste viata. Exact ca un om care merge cu moartea de mana. Are o relatie excelenta cu o fata draguta, joaca fotbal, manca orice ( aproape). Traieste cu adevarat fiecare clipa.

Intr-o zi ne povestea cum a venit taica-su si i-a sugerat sa mearga la o anumita facultate iar el i-a zis simplu "Fa-o tu!" 🙂

M-a amuzat teribil povestea si nu am mai putut sa o scot din cap.

Asadar, ne jucam un joc.

Exercitiu amuzant: FA TU!

Paradoxul e ca tocmai cei pe care vrei sa iti ajuti iti pun piedici. Toti noi ne dorim sa avem totul si apoi sa ne ajutam parintii. Din pacate de multe ori, tocmai parintii cred ca stiu ce e mai bine pentru noi. Este PERICULOS ca parintii sa influenteze copiii.

Daca ar fi stiut cee bine AR FI FACUT EI!! Intelegi?

Daca parintii tai ar consdera ca sa ai o slujba bine platita si o carte de munca sunt cel mai bun lucru din lume DE CE NU O AU EI ACEA SLUJBA BINE PLATITA SI CARTE DE MUNCA si sa te lase pe tine in pace,  sa te intretina si sa te sustina ca sa iti atingi visurile? Daca ii pasioneaza atat de mult medicina si te obliga sa faci tu medicina DE CE NU O FAC EI?

Asa cum am mai zis, proiectia este un mecanism psihologic prezent la toti oamenii si poate fi periculos.

De aceea daca vrei sa te distrezi un pic, fa urmatorul exercitiu.

Atunci cand unul din membrii familiei tale sau din anturajul tau, incepe sa isi dea cu parerea despre ce e mai bine pentru tine din punct de vedere al carierei, al relatiilor pe care le ai sua a viitorului tau, asculta-I si apoi spune : FA TU!

 

Iti doresti atat de mult lucrul asta si insisti sa il fac eu ? FA-L TU!

Ce esti tu cobai? O marioneta si ei sunt papusarii? Ei au avut sansa lor, acum o meriti si tu pe a ta. Fa ce consderi TU ca e bine pentru tine, Daca dai cu nasu de perete, o sa inveti o lectie pretioasa deviata. Daca reusesti bravo tie. Nu vei reusi din prima si nici nu e nevoie de asta. E nevoie SA TRAIESTI EXPERIENTA SI SA URMEZI CHEMEAREA SUFLETULUI TAU. Iar parintii care stau in calea dorintelor tale in loc sa te sustina merita arestati.

Cu siguranta ca e foarte important sa asculti de ce zic oamenii mai experimentati, cum ar fi parintii tai de exemplu. Ii asculti ca sa poti lua o decizie mai bune insa decizia TU o iei. Ca sa nu ai regrete apoi ca ai ascultat de altii daca nu esti multumit de rezultat sis a ai multumirea ca ai ales propia cale.

Fiecare om are calea lui si decizii personale de luat. Exista calea lor si exista calea ta. Calea corecta nu exista.

Este clar ca ce ai citit mai sus este experienta mea si nu se intalneste la fiecare persoana.

Ce as vrea sa stiu de la tine, in comentariile de mai jos, este daca ai sustinere din partea familiei tale in urmarirea visurilor tale si ce strategii ai tu pentru a relationa cu parintii si cei apropiati cand vine vorba de viitorul tau.

 

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

97 Responses

  1. Buna ,Pera iti citesc de foarte mult timp articolele si sunt o incantere pt. mine.Da ai dreptate cand pui prob. familiei ,asa este. Eu am 47 de ani si parintii mei au incercat sa ma influenteze si stiu ca am fost ferma pe pozitie si am facut ce mi-a placut .Parintii mei au murit .Acum mi-am asumat o responsabilitate mare sa o ajut pe sora mea (divortata) la cresterea copilului. O fac de 2 ani si nu imi pare rau (vezi povestea ta cu buni), copilul imi da satisfactii imense. Asa ca ma ocup cu dezvoltarea mea personala si imi adaptez programul in asa fel incat sa imi ating obiectivele,sa fac ceea ce imi place.Este f. adevarat ca inaintez mai incet cu ce mi-am propus dar sunt incapatanata si merg tot inainte ,chiar daca fam. imi spune ca sunt aeriana.Articolul tau( legea atractiei )mi-a raspuns la niste intebari pe care voiam sa ti-le pun,a venit ca o confirmare ca sunt pe calea mea.As avea o intrebare ti-am spus ca am grija de nepoata mea si timpul meu este fragmentat adica dim. gradi ora 8,30-12, masa pranz,somn,gustare ora16.Lucrez si traiesc din croitorie(pasiune a mea din copilarie). Cum as pute sa mai cistig niste banuti avind sa zice cele 3 ore pina iau fetita de la gradi?Multumesc Pera.Cu recunastinta,Daniela Stanciu

    1. Salut Daniela! Acum organizez workshop-ul : ,,Casa verde a viitorului,, Am nevoie de persoane ce să-mi promoveze online acest workshop. Pentru detalii dacă ești interesată: laurentiu_cernat@yahoo.com O zi minunată!
      Salut Pera! Ai perfectă dreptate, detractorii secundari sunt cei din jurul nostru atîta timp cît acceptăm acest lucru. 🙂 Deci noi înșine suntem vinovați de ceea ce este sau nu în viața noastră în acest moment, în fucție de ceea ce facem sau nu facem și ceea ce știm sau nu știm ACUMA. Mîine sigur vom ști și vom face mai multe. 🙂 O zi extraordinară!

  2. Buna Pera
    Pot sa spun ca relatia mea cu parintii si ceilalti membrii ste un pic mai distanta, insa intotdeauna am acut ce am vrut ei iar ei m-au sustinut si acceptat din toate punctele de vedere. Mai am inca 5 frati iar copilariile noastre nu au fost pline de afectiune pentru fiecare in parte, carentele educationale fiind prezente in comportamentul fiecaruia dintre noi.Ceea ce ma doare mai tare pe mine este ca nu reusm sa dezvoltam la varsta asta un comoprtament afectiv unul fata de altul, toti suntem distanti, nepasatori de grijile celorlalti si nu ne sustinem reciproc. Insa scriind aceste randuri mi-am dat seama ca solutia la aceatsa pb ar ca eu sa-mi schimb atitudinea asta rece si sa promovez afectivitatea in cadrul familiei si cu siguranta rezultatele se vor vedea.
    Mi-a placut nespus de mult articolul, deoarece ceva din vocea mea interioara ma indeamna sa fac ceva ce ceilalti ar accepta cu greu, insa daca de asta depinde viitorul meu o voi face in pofida tururor celor ma sfatuiesc sa fac altfel.
    Toate cele bune
    Roxana

  3. parca mi-am citit prin gandurile din ultimele saptamani. de multe ori cautam raspunsuri la dilemele noastre in cei din jur si mai ales in cei din familie, cand ei sunt mai nesiguri ca noi de multe ori. si atunci vedem ca viata nu ne lasa decat sa o lasam sa treaca cum vrea ea, sau sa devenim puternici si sa o facem sa treaca cum vrem noi.
    Intreaba-l pe cel din oglinda de fiecare data cand ai indoieli.
    Frumoasa munca, Pera ! Spunea Montesquieu: "Nu e oare un lucru minunat sa ne straduim sa-i lasam pe oameni mai fericiti de cum am fost noi?" si tu reusesti sa faci asta, invatandu-ne sa nu facem aceleasi greseli in care ne-ar conduce instinctul, sa empatizam, sa nu ne asteptam sa ne inteleaga oamenii ci sa-i intelegem noi pe ei. ne inveti sa fim puternici, sa lasi lumea putin mai buna decat ai gasit-o.
    Respect !

  4. excelent!am trait si eu o provocare asemanatoare cu a ta din punct de vedere al revoltei de a face ceea ce simt si a fost f bine!mi-am schimbat viata,numai ca acum mi-e destul de greu sa continui,acum nu mai sunt parintii care ma influenteaza sau care imi impiedica visul,acum e societatea,cu televizorul,cu politica,cu mentalitatea asta romaneasca ……dar le voi invinge si pe astea!bravo oricum si condoleante pt bunica ta,sunt sigura ca e ingerul tau pazitor!

  5. mda…..trist dar adevarat,incercam sai ascltam pe cai mai invarsta,deoarece credem ca au mai multa experienta,insa imi dau seama ka e o greseala enorma”calea corecta nu exista,estista doar calea ta sau a mea” … aceste cuvinte leam luat foarte aproape de inima,acest artikol e ca un mic semnal,un mik ajutor pentru problemele de care am parte….. la mn e problema mai mult in familei,nu exista sustinerea,incurjarea,respectul,shi pe deasupra tatal meu cred ca e pe cale sa devina un alcoolic(in fiecare seara vine baut de la serviciu,ii spun mamei,ea vb ku el,el se enerveaza si o ameninta ca face prostii)…si ar mai fi multe de spus,dar celelalte sunt secundare,oricum,mersi de un artikol superb,care mia cazut ”din cer” exact cand aveam mai mare nevoie,succese mari in continuare

  6. parca mi-am citit prin gandurile din ultimele saptamani. de multe ori cautam raspunsuri la dilemele noastre in cei din jur si mai ales in cei din familie, cand ei sunt mai nesiguri ca noi de multe ori. si atunci vedem ca viata nu ne lasa decat sa o lasam sa treaca cum vrea ea, sau sa devenim puternici si sa o facem sa treaca cum vrem noi.
    Intreaba-l pe cel din oglinda de fiecare data cand ai indoieli.
    Frumoasa munca, Pera ! Spunea Montesquieu: "Nu e oare un lucru minunat sa ne straduim sa-i lasam pe oameni mai fericiti de cum am fost noi?" si tu reusesti sa faci asta, invatandu-ne sa nu facem aceleasi greseli in care ne-ar conduce instinctul, sa empatizam, sa nu ne asteptam sa ne inteleaga oamenii ci sa-i intelegem noi pe ei. ne inveti sa fim puternici, sa lasi lumea putin mai buna decat ai gasit-o.
    Respect !

  7. acest mail a venit pentru mine ca un semn, sau ca o incurajare. surprinzator, exact printr-o problema de acest gen trec momentan. imi doresc dupa ce termin masterul (in martie) sa plec la bucuresti, sa incep ceva pe cont propriu, impreuna cu o prietena, insa familia mea a luat-o razna la auzul acestei vesti, fiind de parere ca e mai bine sa am un serviciu stabil, eventual in domeniul in care am studiat (economia), si ca prin decizia mea (evident gresita) imi voi rata viata. am incercat sa le explic ca asta e drumul pe care vreau sa il urmez, ca m-as simti complet neimplinita daca nu as incerca macar, insa fara nici un rezultat. si de aici a urmat o perioada foarte complicata, de presiuni, santaj emotional, dramatisme etc, care sincera sa fiu m-au afectat destul de tare (avand si o perioada incarcata la facultate, trebuie sa imi pregatesc si dizertatia), astfel incat am clacat psihic efectiv,nemaistiind practic ce ar trebui sa fac. momentan, mi-am introdus un "blocaj mintal"la nivelul tuturor planurilor de dupa master si a tuturor evenimentelor care s-au intamplat, incercand sa ma concentrez pe lucrurile care trebuiesc facute (proiecte la fac, dizertatie,activitati casnice etc). sper sa depasesc cu bine aceasta perioada dificila, sa reusesc sa fac ce mi-am propus sau macar sa pot spune ca am incercat.

  8. Abia acum realizez ce noroc am sa am parte de o familie echilibrata, cu niste parinti care incerca sa imi ofere toata sustinerea de care n-au avut ei parte de la parintii lor.
    Daca tu ai reusit atatea plecand dintr-o situatie asa precara inseamna ca eu chiar nu mai am nici un motiv sa nu mut si muntii.

  9. Încă un articol de excelenţă, dragă Pera. Adevărat si viaţa mea este un calvar în momentul de faţă, am un amărât de şomaj cu care mă străduiesc să fac tot ce pot. Sunt de foarte mare folos sfaturile şi ideile tale, îţi mulţumim că ai ales să împărtăşeşti experienţele şi trăirile tale cu noi. Te felicit şi pentru că ai reuşit să scapi de '' Rat race'' sau ''Roata Şobolanului'' a jocului Cash Flow a lui Robert Kiyosaki (extraordinar joc, recomand tuturor). Referitor la ceea ce vreau eu să fac mama mea mă susţine dar taică-meu umblă mai tot timpul să mă jignească, să mă umilească, să-mi bage beţe în roate pentru că nu vreau să merg ca el după planul 40 40 40 ( 40 de ore pe săptămână, timp de 40 de ani, dupa care te alegi cu 40% din ce nu-ţi ajunge nici astăzi) ca să ce? să mă aleg cu o amărâtă de pensie din care nici bani de medicamente nu-ţi ajung şi să fiu plin de boli? Am convenit să ne ignorăm cât putem, am încercat in toate felurile care mi-au stat în putere să mă înţeleg şi să mă fac înţeles de el, nu pot discuta ceva cu dânsul că apoi mă jigneşte şi acolo mă loveşte unde mă doare mai tare, ''sub centură''.
    Mă rog, povestea e lungă, îţi doresc să întâlneşti numai oameni de calitate, să ai o viaţă frumoasă şi Dumnezeu să-ţi fie alături în tot ceea ce faci.

  10. Pe mine ma sprijina familia doar financiar ( si asta, doar pt a avea strictul necesar ), dar emotional aproape deloc. Eu practic un sport de multi ani iar acum cand sunt aproape sa-mi termin liceul cam toti se asteapta sa ma las de el ( nu mi-ai spus dar se subintelege ). Tata imi baga in cap sa ma gandesc la ce facultate sa merg, ca la fotbal odata ma accidentez si s-a dus totul, etc. iar de la un timp chiar m-au bulversat complet toate chestiile astea. Nu mai stiam nici eu ce vreau, parca imi venea sa-i cred pe a-i mei, sa ma las de sport ( pe care il fac de vreo 10 ani ) si sa ma apuc de altceva de care habar n-am si nici nu ma pasioneaza. Antrenorul meu are incredere in mine, ma arata drept exemplu pentru colegii mei pentru ca sunt serios si tot timpul mi-am vazut de treaba. Am invatat sa ma concentrez doar asupra mea, sa nu prea imi pese de ce fac altii si sa progresez cat pot de mult

  11. In primul rand, bun articol. Mai departe, nu pot sa spun ca intampin dificultati in comunicarea cu membrii familiei (pt ca nu prea comunicam). Apoi, pot sa spun ca familia ma sustine, si pe fratele meu de altfel. Pana la terminarea liceului (si inca un an dupa) am trait cu fratele meu in aceeasi camera. Cand le-am zis ca nu merg la facultate si ca vreau sa stau un an acasa s-au apucat de plans (parintii mei) si de reprosuri si sa-mi spuna ca daca nu merg acum (imediat dupa ce termin liceul) dupa aia nu o sa mai merg si bla bla. Eu, insa, nu le-am spus ca nu vreau sa merg la facultate pt ca sa lucrez un an si cu banii castigati sa mai construiesc o camera (stau la casa) si astfel eu si fratele meu (suntem gemeni) sa avem fiecare camera lui. Nu am putut sa lucrez tot timpul pt ca am avut un accident. Sase luni nu am putut munci din noiembrie 2008 pana in aprilie 2009. In luna Mai anul trecut ne-am angajat anul trecut, eu si fratele meu, la o firma de constructii, unde am lucrat cam 2 luni si jumatate. Ne-am lasat pt ca nu ne dadea toti banii. Speram sa-i recuperam, am avut 2 infatisari la proces si acum asteptam rezultatul. Dar asta e o alta poveste. Dupa cum, poate, v-ati dat seama nu am reusit sa strangem banii necesari pt a face ceea ce ne-am propus, dar parintii nostri ne-au ajutat si ne-au dat banii de care aveam nevoie sa construim inca o camera si in plus am renovat toata casa. Am muncit toata ziua si am terminat lucrul cu 2 zile inainte sa inceapa noul an scolar. Acum am locul meu si pt asta sunt recunoscator. Sunt la facultate (asta a fost dorinta lor), ei ma sprijina, dar nu o fac numai pt ei, mie imi place sa invat. Invat pt mine.

  12. uau..se pare ca nu sunt singurul care are ganduri dinastea indraznete. Si eu la fel ca si Andreea ma tot gandesc in ultimul timp ca ar fi frumos sa ma mut in Bucuresti, tot dupa ce termin facultatea anul asta. Master consider ca nu mai are rost sa mai fac mai ales nu in domeniul la care am facut si facultatea (mecanica), si asa parca am pierdut 4 ani degeaba ca nu ma atrage deloc. Acum Bucurestiul e un oras mare cu foarte multe oportunitati. Aici (in Galati) ma simt blocat, simt ca nu pot sa fac nimic si cu toate ca nu am nici o idee de ce as putea face si in Bucuresti parca tot as vrea sa ma duc, sa iau totul de la 0.

  13. Salut, Pera! Foarte interesant articolul tau. Am invatat multe din el.
    Totusi, nu sunt de acord cu atitudinea mamei tale fata de tine, cand aveai 25 de ani (faza cu aruncatul bidonului spre monitor). Totusi, astea nu sunt comportamente demne de o mama catre fiul ei, mai ales ca tu nu aveai nicio vina. Mie mi se pare ca ai fost pasatraznet emotional (de ce nu s-a comportat la fel si cu tatal tau?) si relatiile s-au imbunatatit odata cu independenta ta. Tu nu mai erai obligat sa o suporti, iar dansa a vazut ca i-a plecat paratraznetul si nu are nimic de facut in privinta asta.
    Nu stiu, dar parca nu ar trebui sa ne luam parintii "for granted" neconditionat.

  14. "Ne alegem prietenii sau ei ne aleg pe noi, insa parintii si familia ne sunt dati din oficiu."….eu am alta parere sau mai bine zis informatie…parintii ( familia) ti-i alegi tu inca din astral ..pentru ca asa e jocul Divin …asa evoluezi tu prin cei de langa tine…fiecare merge pe drumul lui..pe cel pe care l-a ales…tu ti-ai gasit vocatia….faci bine ce faci …mergi mai departe si ridica si alte suflete care nu sunt asa de evoluate si care si ele au in planul lor Divin sa te intalneasca pe tine, sa le poti ajuta in evolutie, in gasirea vocatiei lor …cu alte cuvinte nu suntem separati, toti suntem unul si unul suntem toti( picatura din ocean )..toate cele bune si-ti doresc sa ajungi la nivelul de a fi propriul stapan .

  15. parintii mei spun sa invat cat mai mult, dar nustiu cat de mult ar vrea ei sunt al doilea din clasa iar ei tot nu sunt multumiti. Intro zi ei imi vorbeau despre ce ar vrea sa devin si cand ii auzeam imi venea sa-i strang de gat, unul vroia sa ma fac preot, altul doctor, ambii vroiau sa am cat mai repede permis de conducere ca sa fiu taxiul lor. Eu le-am zis ca mai am timp si o sa ma mai gandesc, dar ei nici nu au vrut sa auda. M-am enervat si le-am reprosat ca ei vor ca eu sa fiu continuarea vietii lor, le-am spus ca si ei au carnet de conducere dar de ce nu isi cumpara o masina si sa nu ma mai bata pe mine la cap cat de bine mi-ar fi daca as ajunge doctor sau altceva, iar apoi amandoi au tacut, de acum inainte o sa aplic ce ai scris tu daca imi mai reproseaza ceva.
    Inca un articol care m-a ajutat foarte mult, multumesc! tine-o tot asa

  16. Buna!
    Citind acest articol mi-am dat seama cat sunt de nocoroasa. Si parintii mei si-au dorit ceva pt mine, adica un loc de munca stabil. Il am si pe acela si imi permit sa stau in chirie cu prietenul intr-un alt oras, ceea ce e bine. M-au ajutat parintii la inceput, si acum uneori dar nu prea des. Ideea e ca pe langa acest loc de munca mi-am gasit si visul. Si muncesc si pt acel vis. iar prietenul meu ma sprijina (emotional). Eu nu sunt suparata pe parintii mei ca au vrut ceva de la mine. Acum sunt suficient de independenta cat sa nu le reprosez nimic. Si visul meu e o combinatie intre ceea ce am studiat de dragul lor mai mult, si ceea ce vroiam sa studiez. Deci se portiveste totul perfect. Multumesc, Pera, pentru optimismul pe care mi l-a creat acest articol! Tine-o tot asa!

  17. salutare
    din punctu meu de vedere sunt foarte multe familii care au astfel de probleme:loc de munca bine platit,carte de munca si la final o pensie amarata din care nu iti ajunge sa cumperi nici medicamente dar mancare.
    din partea familiei mele nu am aproape nici un sprijin,doar sfaturi si cam atat.in rest nimic altceva.de aceea trebuie sa lupt singur pentru visul meu iar piedica cea mai mare este chiar mama.
    strategia mea ar fi sa zic ca ea si sa fac ca mine fara sa ma abat o clipa de la ce mi'am propus dar dupa citirea acestui articol,la urmatoarea cearta care o sa apara intre mine si mama am sa o intreb,de ce nu a facut ea ceea ce vrea ea ca eu sa fac.

  18. O Doamne! De ce oare cuvintele acestea nu le-am auzit la PRIMA ora, in PRIMA zi de scoala? In fine, se pare ca trebuie trecut prin noroi, sange si transpiratie ca sa simti gustul succesului. Daca e asa, atunci calea asta o voi alege. Mama, tata ca sa va arat cat de mult va iubesc……imi voi urma VISUL. Iti multumesc Pera

  19. Frumos…parintii ne sunt dati pt a ne sustine si unori pt a ne intari! Asa o atmosfera am avut parte si eu in familie, insa am luat partea buna a lor si pot sa spun ca ii iubesc pt tot ceea ce mi-au daruit: o familie, suport, afectiune si tot ce au putut .E drept ca au ramas urme ale unei atmosfere incarcate din copilarie insa sper ca ma voi maturiza si voi indeparta toate rezidurile!

  20. In primul rand vreau sa iti multumesc pentru acest articol, pentru mine este foarte valoros pentru ca se reflecta si in viata mea aproape la fel. Am observat acest aspect descris de tine si nu stiam ca are o denumire de specialitate (Proiectie) dar stiam ca e din cauza ca ei nu au facut ceva ce vroiau sa faca odata. Eu acum vreau sa cant, compun, interpretez. Am renuntat la visul meu de mic copil de a ajunge fotbalist tot la "incurajarile" familiei si prietenilor. Si am multi prieteni cu care cand ma intalnesc imi spun aceeasi poveste. Pentru a continua sa imi urmez steaua, am compus melodii si incerc sa ma fac inteles de cat mai multa lume prin muzica si versuri. E interesant e ca la unul din sfaturile mamei mele care mi-a spus odata ca: " Inima e ca o fantana, cu cat scoti mai mult din ea, cu atat va veni apa mai buna" am avut un fel de revelatie ca trebuie sa fiu mai curat(sincer) cu mine insumi si mai rece(obiectiv). O parte din compozitiile mele le poti asculta pe linkul acesta: http://www.reverbnation.com/chillcreation
    Multumesc Pera!

  21. Caut coleg sau coleg de apartament in Bucuresti, tot asa pasionati ca si mine de dezvoltarea personala si de seductie, cei care pot face orice si oriunde cu fetele la care majoritatea nici nu indraznesc sa se uite, cei care tind sa "Faca ce le place si cu cei care le plac" !! mai multe detalii id : sirbu.dima
    Dupa ce am citit acest post, am inteles ca am obosit de "sfaturile" colegilor cu care stau in chirie si am decis sa scru acest comentariu, sorry p-u offtop……

  22. Buna Pera
    Am crezut ca cele 2 articole de dinainte erau cele mai bune, ei asta e si mai bun. Apreciez foarte mult ceea ce faci , impartasesti din viata ta, ne povestesti momentele tale grele si in acelasi timp ne arati cum ai depasit acele momente. Te apreciez ca in ciuda faptului ca familia nu te a sustinut, tu ai continuat sa crezi in visul tau si ii ajuti si pe alti.
    Din pacate eu nu am avut sustinere din partea familiei, sa fiu cu familia de sarbatori sau alte ocazii inseamna stres, multa critica si nemultumiri din partea lor si teama, teama de cum vor mai reactiona. Parintii mei decideau orice pt mine, pana si tunsoarea mea, ziceau ca atata timp cat ei ma intretin ei au drept asupra vietii mele. Era tare frustrant.
    Acum m-am departat de familie si surprinzator, am descoperit ca ma simt mai bine singura decat cu ei. Si am reusit sa ma implinesc profesional, sa am control asupra proprii mele vieti , sa fiu independenta si llibera si ma simt minunat

  23. Draga Pera,
    Multumesc frumos pentru acest articol,m-am regasit in unele fragmente dintre randurile tale.Cred ca si de aceea m-au emotionat pana la lacrimi,dar in acelasi timp sunt si lacrimi de fericire,deoarece dupa fiecare articol de al tau ma simt mai puternica.Stiu ca mai am mult de invatat de la viata,dar sunt sigura ca sunt pe calea cea buna.Cu toate ca am doar 18 ani,am trecut prin multe experiente,unele foarte neplacute,care pareau tragedii la momentul respectiv.Acum stiu ca acele experiente au fost doar unele incercari peste care trebuia sa trec,pentru a ma intari si pentru a creste ca persoana.Aceste lucruri neplacute m-au ajutat sa vad lucrurile cu adevarat valoroase din viata,sa lupt din toate puterile pentru ceea ce imi doresc si sa nu ma las batuta niciodata.Ma simt mandra de ceea ce am reusit pana acuma,de faptul ca nu m-am lasat doborata de greutati si de tentatii,si sunt foarte multumita de caracterul meu.Normal ca am defecte,le cunosc foarte bine,dar unele defecte incerc sa le folosesc ca si cum ar fi trasaturi pozitive.
    Referitor la parintii mei,ei ma cam sustin in orice decizie as lua.Momentan sunt in fata unei noi etape din viata mea,deoarece anul acetsa termin liceul si voi merge la facultate.Tatal meu,care a fost aproape absent din punct de vedere emotional in viata mea in toti acesti ani,nu prea stie ce sfaturi sa imi dea pentru ca nici el nu are parte de stabilitate in viata lui.Stie doar ca trebuie sa aleg ceva de viitor,dar orice optiune ii spun,nu i se pare buna.
    Iar mama,ea este de acord cu orice decizie as lua,si intr-un fel e bine ca nu ma prea influenteaza dar uneori as vrea sa se implice,cum vad ca fac alti parinti.Dar probabil ca atunci m-as expune riscului de a fi influentata si dea lua o decizie gresita.
    Relationarea cu ei (referitor la aceasta tema)nu este foarte complicata,dupa cum iti dai seama din cele relatate mai sus.Sunt o norocoasa deoarece sunt foarte incapatanata,si de obicei cand imi doresc ceva foatre mult,nu las pe nimeni sa intervina.Sunt putin egoista uneori,cum m-ai invatat si tu sa fiu:P
    Multumesc mult pentru ca ai acordat timp pentru a citi comentariul meu.
    Numai bine!

  24. si eu am fost in aceeasi situatie ca a ta Pera, chiar am dat sa ascult o inregistrare de mai de mult pe care o aveam pe tel in care maica-mea ma ameninta ca ma da afara din casa daca nu ma angajez si imi zicea ca nu o sa fac eu niciodata bani pe internet, m-am amuzat teribil acum cand am ascultat-o;))) Oricum am uitat si am iertat, nu stiu cum dar am facut lucrul asta, probabil am fost influentat de citatul asta: "Cei slabi nu pot niciodata sa ierte, iertarea este atributul celor puternici"-Mahatma Gandhi . In momentele acelea dificile imi spuneam ca nu o sa-i iert niciodata pt ca nu ma lasa sa-mi traiasc viata asa cum vreau.Dar apoi am incetat sa mai fac pe victima si am inceput sa cred ca Universul ii "sacrifica" pe ei:)), ca sa imi dau eu seama cum sa nu traiesc si cum sa devin eu mai puternic. Intre timp una din surorile mele pe care eu o consideram cea mai negativa persoana care am putut sa o intalnesc vreodata, s-a maritat si "am scapat" de ea. Acum parca nu mai e chiar asa, probabil influenta pozitiva care a venit din partea mea a "afectat-o" La un moment dat daca tu incepi sa te schimbi , se schimba si cei din jurul tau sau pleaca , cum a fost in cazul lu sorumea. Toti imi spuneau sa ma angajez, ca am apucat pe un drum gresit,bla, bla, bla…eu parca eram nebun :)) nu vroiam sa aud deloc. acum am inceput sa castig ceva bani si le-am dat peste nas tuturor care imi ziceau ca nu pot sa fac bani de acasa.

  25. INCA O DATA,MA REPET….BRAVO PERA,MAI ALES CA AM CITIT TOATE MESAJELE!BRAVO….si eu cred ca voi ajunge pana la urma la un workshop de-al tau!

  26. Pera,nici nu iti dai seama cat de repede invat de la tine…Ca sa iti demonstrez,atat cat pot…acum trec printr-o perioada cumpana…multe probleme grave…nu intru in detalii pentru ca mesajul meu este altul…In momentul in care mi-am pus idealurile mele pe primul plan, mi s-au eliminat toate necunoscutele(oricat de importante erau) din "sistemul meu de ecuatii nesfarsite".Multumesc…datorita tie mi-am dat seama ce vreau si pentru ce merita in final ca sa lupt cu toata forta mea…

  27. Am o relatie deosebita cu familia;de-a lungul timpului m-au sprijinit enorm.Intotdeauna mi-au vrut doar binele,nu cred ca exista parinti care nu doresc binele copiilor lor,depinde cum intelege fiecare si prin care prisma.Acum cand unul dintre ei a plecat ma simt teribil de vinovat ca nu am fost atunci acolo in ultimile lui clipe;il visez foarte des si pare sa imi spuna ceva dar nu inteleg sensul.Trebuie acum sa am grija de mama mea,reusesc insa nu pot mai mult sa o ajut financiar si ma framanta aceasta problema foarte tare.Tu vezi lucrurile intr-un anume fel dar eu ma gandesc ca atat de repede murim si nu ne ajunge timpul ca sa ne iubim,si mereu ne luptam pentru niste himere.Multumesc pentru materiale,le citesc si recitesc….

  28. Buna, Pera. Felicitari pentru articol si multa succes in toate proiectele tale. Operele tale mi-au influentat in mod pozitiv evolutia odata ce am citit "Personalitatea Alfta" si am aplicat tot ce am invatat de acolo, din celelalte articole publicate (aici) de tine si multe alte carti scrise de alti autori pe o tema " larga" cum este SUCCESUL IN VIATA". ITI MULTUMESC! Acum am si eu o povestioara: La 18 ani nici eu nu stiam ce sa ma fac, ai mei ar fi vrut sa ma fac ori doctor ori inginer, dar nu aveam destul "material" pentru asa ceva, eu eram genul creativ, nu exact. As fi fost un bun arhitect, daca tot ce trebuia sa fac s-ar fi redus la desen tehnic si nu calcule matematice de mare precizie. Imi placea sa scriu, imi place si acum. In liceu scriam diferite poezii ironice si povestioare funny despre clasa noastra care nu faceau altceva decat sa puna zambetul pe buze colegilor cu griji din cauza notelor si problemelor de acasa. O colega mi-a spus prin clasa a 11-a ca as fi un bun jurnalist. Am ras, fiind de nationalitate slovaca, romana mea era destul de jalnica dar din punct de vedere gramatical ma descurcam destul incat sa nu-mi fie rusine. Dupa ce am terminat a 12-a, diriginta mea (profa de psihologie) mi-a recomandat sa studiez psihologia. Cu toate ca m-ar fi pasionat, am zis ca trebuie sa iau o decizie singur, sa fac ceva la care am un talent ATESTAT de ceilalti si de care sunt mandru. Sfaturi sociale nu eram in masura sa dau, pentru ca eram mic si slab, dar puteam sa ironizez orice situatie, asa ca m-am inscris la Universitatea de Vest, specializarea Jurnalism. Am luat licenta cu 10. Dar inca din anul 2 am lucrat intr-un alt domeniu, cel de Relationist (PR) la o firma de vanzari. Brusc m-am trezit ca vorbesc zilnic cu clientii care imi cer sfaturi ce fel de produse sa cumpere. Combinand experienta din domeniul comunicarii si cea sociala, in urma acestui job la care am lucrat un an jumate (pana n-a dat KIX din cauza crizei) m-am decis sa fac master in domeniul MANAGEMENTULUI, pentru a-mi deschide propria afacere. Am lucrat in 4 multinationale mari si in prezent lucrez, dar ai o mare dreptate cand spui ca nimic nu se compara cu libertatea de a avea propria afacere si posibilitatea de a-ti administra timpul dupa propriile nevoi. Concluzia este ca trebuie sa-ti urmezi VISUL TAU, chiar daca se tot schimba, trebuie sa evaluezi posibilitatile, sa tintesti tot mai sus, sa nu te lasi demoralizat si vei invinge. In momentul in care am muncit o saptamana ca sa plec la un interviu pt un post de manager la o firma MARE, mama me-a m-a descurajat si mi-a interzis sa merg, pe motiv ca nu am nicio sansa din cauza lipsei de experienta si studii in acel domeniu. Am ajuns sa imi imping la o parte mama din calea mea, s-a lovit de perete putin, dar a vazut cat da mult imi doresc asta. Acum ma sustine moral si abia astept sa-i dovedesc ca pot, dupa ce imi iau diploma de dizertatie. Imi iubesc mama, iar acel gest a fost unul bazat pe TEORIA FLUTURELUI (scrisa de tine nu cu mult timp in urma), i-am explicat-o si a ajuns sa ma inteleaga. Numai bine, ciao!

  29. In primul rand, respect. Pentru tot ceea ce ne-ai povestit in legatura cu viata ta.
    Da, cred ca am sustinere. Chiar ma preocupa problema cu vocatia destul de puternic, in ultima vreme. Taicameu imi spune ca nu trebuie sa ma fac inginer ca el, sa fac ce-mi place.
    Strategia mea de a relationa cu parintii consta in a vorbi sincer si deschis cu ei. Mi-e frica uneori ca se enerveaza cand le spun de niste probleme care credeam ca au disparut, si care au mai dat tarcoale din cand in cand, dar tot ma duc si vorbesc cu ei, si sunt sincer. Stiu ca nu sunt un profitor si ca le respect munca, si ma apreciaza pentru asta.
    O alta strategie ar fi ca imi rup din timpul meu pentru a-i ajuta pe ei la treburile lor. De exemplu, o ajut pe maicamea la curatenie, aspir in locul ei, o ajut sa curete pe unde nu ajunge ea, etc. Iar pe taicameu il ajut la treburile pe care le are prin gradina, prin curte, mai spalam masina impreuna; cand ma roaga sa fac ceva pentru el, FAC.
    Pe scurt: sunt sincer cu ei, comunic deschis, ii respect, ii ajut cand au nevoie de mine.

  30. Buna,
    Eu am 21 de ani ..iar despre relatia mea cu parintii….e greu de spus ceva…mama mea a fost alcoolica iar tatal meu nu s a interesat de mine…si nici de fratii mei…ca atare ..am inceput sa muncesc de la varsta de 6 ani…pt familia mea..ori ceream pe strada..ori..vindeam hiane la o taraba si primea niste banuti pe care mama jumate ii bea…:de la varsta de 12-18 ani am crescut intr unn centru de plasament…( si asta a fost cel mai mare norco care l am avut in viata!) deoarece in perioada acesta am resuit sa imi tremin o scoala;)O iubesc pe mama mea foarte mult..in ciuda tuturor lucruriilor…si cred ca a fost o mama perfecta asa cum a fost ea;)Acuma am un contac bun cu ea..desi de multe incearca sa ma santajeze emotional…dar nu mai tine:P acuma nu mai sunt copil;)Pe langa toate astea..imi pot da seama cat de mult m a afectat lipsa ei de iubire….
    Sunt mandra de mine si de tot ce am realizat pana acuma…..si sper si eu..ca voi putea sa o ajuta pe mama intr o zi:D:)
    😉 capul sus fruntea inainte..tot ce nu te omoara de intares te;)

  31. "Ce as vrea sa stiu de la tine, in comentariile de mai jos, este daca ai sustinere din partea familiei tale in urmarirea visurilor tale si ce strategii ai tu pentru a relationa cu parintii si cei apropiati cand vine vorba de viitorul tau."
    pai…taica-miu e departe de mine , nu a stiut sa fie vreodata langa mine, nu stiu daca e bine sau rau cum gandesc, dar mai bine ca nu e in peisaj. deci a mai ramas mama, care si-a canalizat energia pe realizarea mea la scoala. liceul facut de mine a fost mai mult ales de ea, dar facultatea am ales-o eu, deja s-a intins destul. pe undeva semanam , adica si tu ai fost fara tata in perioada in care aveai mai mare nevoie de el.( stii mai bine ca mine asta). dar mergem inainte, nu ne mai gandim de ce a fost sa fie asa, ne gandim cum sa facem sa fie bine in continuare. cat despre sustinerea visurilor mele, ea nici nu stie ce visuri am, de fapt eu si sor-mea facem aceeasi facultate si vrem sa ne deschidem propria afacere, mama in schimb se gandeste ca ajungem doctori veterinari( asta e facultatea) si o sa mancam gratis la restaurante. eu ma gandesc la alte afaceri , nicidecum sa ajung intr-un cabinet veterinar dupa ce mi-am tocit coatele 6 ani cel putin. le tocesc pentru mine, pentru realizarea mea profesionala si financiara, pentru pasiunea mea pentru animale, nu pentru o limitare grosolana si o standardizare a resurselor de care dispun

  32. foarte bun articolul
    imi da un mare plus de motivatie din cauza ca situatia ta familiala seamana f mult cu a mea (si eu locuind doar cu mama-profesoara-cu salariu mic…..tatal alcoolic ce nu da doi bani pe existenta mea)…deci daca tu ai reusit eu de ce nu as faceo. Am 20 de ani si incet incet simt ca actiunile mele iau amploare

  33. Foarte bun articolul, mi-ai deschis ochii in anumite privinte, ideea cu "fa tu" mi s-a parut chiar interesanta.
    Sustinere din partea parintilor nu am. Vorbeam odata cu fratele meu mai mare despre faptul ca as vrea independenta financiara fata de parinti si m-au auzit parintii. 3 ore continuu bateau apropouri cu "independentule, du-te fa aia ca daca o sa locuiesti singur o sa faci aia".
    Taica-miu e un om realizat dar are post politic si poate sa zboare imediat… Maica-mea e profesoara cred ca intra in restrangere si vrea tot ce nu a avut ea. Sustinere nu pot sa zic ca nu am dar nu cat mi-as fi dorit.

  34. E adevarat..dar vezi tu sa luam povestea bunicii tale…ea te a ingrijit ca sa aiba o moarte linistita..dar nici tu nu potzi spune ca nu te ai ales cu ceva dupa ce a murit ..din punct de vedere material, o casa ,pamant sau apartament..chiar acu cateva zile am avut o cearta cu tata..si eu tot imi sustineam punctu de vedere..si el de draci ca nu acceptam ce zicea el..mi a smuls internetu..a doua zi am vorbit cu el foarte sigur pe mine despre ce vreau sa fac in viatza si care e treaba cu scoala si pedagogia din zilele noastre..ca dc am eu note proaste..ca nu cred ca sunt neaparat probleme la mn ci si la profesori.. fiind sigur pe mn m a crezut..si a doua zi i a kemat pe baietzii de la internet sa inlocuiasca priza care a smuls o..ce bine :)…si apropos cu tipu cu diabetu..un model de succes este actoru dragos bucur..care il admir foarte mult pt ceea ce face desi are diabet..bafta si ne auzim la urmatoru coment 😉

  35. Buna!
    Eu am avut in familia mea personalitati foarte diferite. atat pozitive cat si negative, insa foarte diferite. cand eram mica ii observam pe fiecare in parte si nu judecam, insa vedeam ambele laturi din fiecare. Cand am crescut, nu am gasit un model in vreunul din ei, insa era ceva ce vroiam sa am din fiecare (nu doar aspecte pozitive :)) Apoi m-am conturat dupa cum a batut vantul. nu eram foarte apropiata de parinti, bunicii din partea mamei, pe care i-am iubit enorm au murit repede, asa ca am cules cate putin de la fiecare persoana care a intrat in viata mea.
    Cand am terminat liceul am facut cum am crezut eu. nu am gasit prea multa aprobare din partea alor mei. vroiam sa fiu avocat. nu vazusem niciun avocat in carne si oase in viata mea. nu stiam cu ce se mananca decat din ce vazusem la tv. dar stiam sigur ca asta vreau sa fiu.
    Si asta am facut. si am facut bine.
    acum ai mei au ceva incredere in fortele mele, vad in fiecare zi ca fac tot cum ma taie capul, dar inca incearca sa imi inculce ideile lor.
    Fata de ei nu am avut o atitudine ostila. doar le-am spus cu tarie o singura data: PANA NU MA DAU CU CAPUL DE SUS, NU MA INVAT MINTE! eu invat doar din experientele mele. si de atunci au inteles ca incapatanarea mea nu are margini!!
    cu privire la planurile mele de viitor, incerc sa nu ma bazez pe ei pentru ca nu prea stiu cum sa imi ofere un suport moral. tocmai pt ca nu ma cunosc prea bine.
    Ii multumesc lui Dumnezeu ca ii am, ca sunt sanatosi, dar incerc sa ma descurc singura!
    si imi zic mereu: hai Lori ca poti!
    Succes si voua!

  36. Asta cu furtuna intr.un pahar cu apa este vorba lui Donald Trump:E un uragan sau o furtuna intr.un pahar cu apa?Felicitari pentru articol

  37. Un articol de nota 10+ (ca deobicei…) care contine cel mai bun sfat posibil in foarte multe situatii: "fa-o tu!"…Am multe situatii in care voi folosi acest sfat…

  38. Adevarul ,dupa parerea mea ,este undeva la mijloc .
    Daca ai incercat de nenumarate ori sa reusesti sa-ti urmezi visul si ai clacat ,nu cumva ai demonstrat prin acest lucru ca cei care te sfatuiesc sa alegi calea comuna ,mediocra au dreptate si ca de fapt ei te cunosc mai bine ?
    Cei din jurul tau percep cel mai bine zbaterea si lupta care se da in sufletul tau ca sa reusesti sa-ti urmezi ideea ,sa-ti realizezi visul .Poate ca ,ei percep ca de fapt imaginatia ta este debordanta si dorintele mai degraba fanteziste si utopice decat intradevar realiste si realizabile .
    Cand poti face distinctia intre abandon si reusita ?Dupa cate incercari ?Cu ce pret ?Sa nu te dai niciodata batut ?Sa lupti pana la capat ? Si daca nu foloseste nimanui si nu reusesti niciodata ?
    Am prezentat ideile negativist .Vei spune : nu crezi ca vei reusi ,atunci nu o vei face nicioadata !
    As dori sa comentezi .
    In alta ordine de idei ,vis a vis de ceea ceea ce am scris mai devreme ,referitor la alt articol , este suficient de filtrata exprimarea :" Daca tu nu devii o persoana puternica cum stii tu mai bine, TOTI sunteti dati dracului."

  39. Eu sunt singura la parinti.
    Acum am familia mea: un sot, un baiat de 10 ani, am un servici bun, per ansamblu sunt multumita dar nu ma simt bine.
    Nu pot sa spun ca am avut o copilarie fericita.Tata a fost foarte rece, foarte autoritar, foarte nervos, foarte dur cu mine. Mama tot rece, dar mai concilianta decat tata, dar nu s-au inteles niciodata amandoi, fiecare astepta altceva de la celalalt. Intr-un final mama fiind prea supusa, cu tata care o domina, adaugand si greutatile vietii, mama s-a imbolnavit "de nervi", nu este nebuna, dar s-a pierdut de tot ca om, a incercat si mai incearca si acum sa-si gaseasca refugiu in religie. L-a gasit in mare parte, dar nu e suficient.
    Sa revenim la mine. Am doua intrebari legate de copilaria mea, mai bine zis de ceea ce simteam intr-o perioada a copilariei mele.
    1. Copil fiind de ce ma desconsideram?
    2. De ce cand faceam baie, cateodata imi era sila de corpul meu?
    De unde…….."ce motive" are un copil sa simta asa ceva?

  40. Excelent acest articol al tau, mai ales acest joc de-l propui! Promit sa-l incerc, mai ales ca ma aflu in postura de a face noi alegeri in viata. Si fiindca e vorba de alegeri, e vorba de Debbie Ford, care fix aseara m-a invatat despre alegerile responsabile si constiente, in care PUTEREA e a ta. In momentul in care faci ceva sa multumesti alta persoana (familie, partener, etc) ii transferi lui puterea de decizie, deja nu mai vorbesti de alegerea ta. Si tot Debbie Ford ne invata ca de cele mai multe ori cand faci un lucru sa multumesti o anumita persoana ajungi sa urasti acea persoana. Ciudat, dar e cat se poate de adevarat. Imi place tare mult aceasta sincronicitate, sa vin sa citesc acest articol al tau fix dupa ce-am citit aseara acest paragraf despre PUTEREA de a ne alege ABSOLUT IN FIECARE ZI drumul nostru asa cum il dorim si visam noi.
    Multumesc de articol. E pentru prima oara cand iti scriu, dar site-ul il vizitez frecvent si ma simt bine si revigorata cu fiecare articol, indemn, incurajare.

  41. Salut,
    Am citit articolul si observ ca situatia mea de acum se aseamana in mare parte.
    Ce as dori sa intreb este daca intr-un final te-ai mutat undeva separat sau locuiesti tot acolo si cum ar trebui procedat in acest sens.
    Mereu m-am gandit sa imi inchiriez o locuinta si sa ma separ de parinti dar nu stiu daca este o solutie buna pe termen lung dpdv financiar.
    Oricum de luat trebuie sa iau o decizie pentru ca nu mai rezist.

  42. ADEVARAT!!!
    Pentru mine familia si mai presus de ea Dumnezeu e totul: ochii, capul, mainile, picioarele, organele- intreaga mea fiinta. Fara ei eu nu as fi. Ii iubesc, le sunt vesnic recunoscatoare, ma rog pentru viata lor, fericirea lor si imi doresc ca eu sa fiu macar o farama de cinste pt ei.
    Apoi, in personalitatea mea, in fiinta care exist, in tot ceea ce sunt si tot ceea am se mai datoreaza tuturor oamenilor din viata mea, adevarate personaje si foarte importante, cu un rol bine definit de intuitia mea, de capacitatea mea mentala in a alege ce e bun si a ignora ce e rau. Sti, "asa DA, asa NU"!
    Multumesc Dumnezeule, multumesc mama frati, familie, multumesc prieteni, colegi, oamenilor din intersectiile scopului, egoismului, altruismului, cugetului, simtamintelor, alegerilor, a actiunilor intamplatoare sub forma "nimic nu e intamplator"!!!
    Va multumesc din suflet!!!

  43. Sunt mama.Sunt de acord ca trebuie sa aveti libertatea de a alege singurisi ca parintii nu trebuie sa va impuna punctul lor de vedere . Insa exista mai multe "nuante" ale acestei probleme.
    La virsta cind voi trebuie sa decideti ce o sa faceti in viata nu toti aveti maturitatea necesara pt a lua o decizie potrivita voua. Scoala nu va pregeteste pt asta ,iar parintii sunt constienti dar majoritatea "nepregatiti" si ei, dar in mod sigur va vor binele. De aceea eu cred ca atunci cind voi sunteti siguri ca stiti ce vreti , sau ca vreti sa va dati singuri de pragul de sus cum spunea aici cineva, trebuie sa faceti asta cu tonul potrivit pentru un parinte. Sa-i convingeti civilizat si cu respect. Iar parintii trebuie sa inteleaga dorinta voastra si sa accepte ca si un esec va este de folos.
    Nu sunt de acord cu acei parinti care LE IMPUN copiilor sa urmeze o profesie pe care si-au dorit-o pt ei dar nu au reusit. Insa si cu acestia trebuie sa aveti rabdare si respect. E firesc sa simtim o continuitate a vietii prin copii. Si voi o sa simtiti asta mai tirziu. GRESESC desigur. Explicatile cu rabdare si dragoste acest lucru si abia in ultimul moment daca nu reusiti , puteti sa le spuneti ce zicea PERA.
    Sunt si tineri care desi au terminat un liceu nici prin cap nu le trece ca e un moment f important in viata lor. NU sunt preocupati de a afla ce e potrivit pentru ei. Inca se cred in uterul mamei. Sau sunt constienti dar doresc sa-si tina fundul in confort. Parintii trag de ei sa se trezeasca la viata.Sa stea mai putin la calculator.
    http://www.ozibuna.net/zi-de-zi/23-ianuarie-2.htm
    "O vorbă bună, o încurajare, un zâmbet pot reduce distanţele dintre suflete."
    Stanislaw Jerzy Lec: “Ce-mi poate spune fizica? Răceala dintre oameni e o urmare a frecuşurilor dintre ei!”

  44. Sunt mama. Chiar daca sunt de acord cu ce spui tu Pera, cred ca trebuie spus ca aceasta problema are mai multe "nuante"
    Sunt tineri care la terminarea liceului nu stiu ce vor si nici nu sunt constienti ca trebyuie sa ia o decizie f importanta pentru ei. Inca se cred in uterul mamei. Sau nu sunt in stare sa iasa din starea de confort. Acestia in mod sigur o sa se foloseasca gresit de ceea ce spui tu.Parintii nu trebuie sa aleaga in locul copiilor. Insa voi trebuie sa spuneti cu dragoste si rabdare ce vreti si sa aduceti aminte parintilor ca din acel moment va asumati deciziile pentru viata voastra. Si nu uitati ca parintii sunt cei care v-au dat viata ,v-au crescut si care o sa plateasca taxele. Iar din dragoste se poate gresi uneori.
    "O vorbă bună, o încurajare, un zâmbet pot reduce distanţele dintre suflete."
    Stanislaw Jerzy Lec: “Ce-mi poate spune fizica? Răceala dintre oameni e o urmare a frecuşurilor dintre ei!”

    http://www.ozibuna.net/zi-de-zi/23ianuarie e un filmulet care…. ajuta

  45. Voi trimite linkul acestui articol tuturor prietenilor mei care stiu ca au nevoie de un asemenena exemplu pe care il dai. E curajoasa onestitatea ta, drept pentru care si numarul mare de feedback pozitiv. Iti consider aritcolele clare, folositoare, cu un mesaj realist. Mult succes in continuare in cariera!

  46. Pera din nou ceva ce ma atinge si ma face sa fiu mai puternica. Acest articol, pentru mine, contine cele mai bune sfaturi posibile pt ati atinge scopul ….Succes Pera, mult, mult succes !!!!

  47. Salut!! Mi-a placut tare articolul tau, mai ales ca e atit de aproepe de sufletul meu. Cu cit vreau sa ma ocup mai mult de pasiunile mele, cu atit mai mult se inversuneaza familia si cei din jurul meu. Eu, spre exemplu ador teatrul. Pe viitor mi-ar placea sa fiu o actrita, o actrita mare. Parintii insa si toti din jur se opun acestei idei. Ei zic ca aceasta nu-mi va aduce profit si ca e cea mai proasta decizie pe care as lua-o. Cu toate acestea eu am incredere in mine si stiu ca atita timp cit fac ceea ce-mi place, voi obtine tot ce vreau!!! Mersi mult pentru sustinere. Acum voi sti cum sa evit certuriele cu parintii si sa fac fata obstacolelor legate de pasiunile mele!!!

  48. Buna Pera,
    Ma numesc Alexandra,am 19 ani si sunt eleva in clasa a12a.Din iulie anul trecut de cand ti-am descoperit blogul iti citesc fiecare articol si pot spune ca mi-ai deschis ochii in multe privinte si m-ai ajutat sa am mai multa incredere in mine si in visele mele.Da,mai ales visul meu de a urma Facultatea de Istorie.In principiu,ai mei ma sustin.Tata e chiar mandru,intrucat si lui ii placea istoria si disciplinele umaniste in liceu si regreta ca a ales altceva- cariera militara,pt ca avea salariu asigurat dar mai ales pt faptul ca parintii si bunicii de la tara,precum si unchii de la oras(pe capul carora nu vroia sa stea),nu trebuiau sa-l mai intretina, intrucat la liceul militar statea la internat,unde masa,cazarea si celelalte erau toate platite de stat. Eu vreau sa urmez istoria pt ca imi place si simt ca doar asta as putea face cu placere ,ci nu pt ca tata m-ar obliga.Pe de alta parte,mama,desi nu ma impiedica sa ma duc,nu pare prea incantata,zicand odata ca aleg ceva fara perspectiva.De altfel,si alte rude vorbeau dezaprobator de ideea de a urma istoria(spunand de o alta ruda care a facut istoria si nu-si prea gaseste de lucru acum) si toate astea ma dureau.Mama,de ex,ar fi mai incantata daca as urma Facultatea de Studii Europene sau Relatii internationale.Toate astea ma dureau si inca ma doare cand vad ca lumea adesea urmeaza nu ce le place,ci ce cred ei ca aduce mai multi bani si indeamna si pe altii sa faca la fel.La asta se mai adauga si lipsa de incredere in mine,in fortele mele,frica mea copilareasca fata de viitor.Acum,mai mult ca oricand,stiu ce vreau sa fac pe viitor,si nu ma las descurajata de ceilalti.Stiu ca istoria mi se potriveste( simt asta de 4 ani) si succesul/ insuccesul in acest domeniu depinde doar de MINE.Tata,exemplul tau personal(faptul ca ai avut curajul sa renunti la Poli si sa iti urmezi pasiunea!!!) si articolele scrise de tine(in special cele despre descoperirea vocatiei si cel la care iti raspund acum) mi-au dat si imi dau mult curaj in a avea incredere in acest vis al meu. Iti multumesc!

  49. ahh, nici nu stii cat de tare ma bucur ca am descoperit acest blog, ca te-am descoperit pe tine:), parintii mei nu prea cred ca ar fi de acord cu „visul” meu sa zic asa … eu is oarecum multifunctional si mi-ar place sa lucrez pe mai multe planuri desi prioritar cred ca ar fi industria muzicala momentan, tatal meu a lucrat prin italia si provine dintr-o familie foarte saraca, numa el stie cum a stat atatia ani in italia si a adunat banii pe care i-a adus aici in tara, muncind la negru si dormind prin tot felu de locuri abandonat, el crede ca scoala e solutia, crede ca facultatea o sa-mi aduca o slujba bine platita, ar vrea sa termin liceul cu o medie mare ca sa pot intra la o facultate buna de unde as putea iesi ceva bine platit si asta nu prea ma incanta … nu stiu ce sa fac, am 3 ani la dispozitie, cu asta 4 … daca mi-ai putea da un sfat as fi foarte recunoscator :).

  50. Buna Pera.Eu nu am fost asa isteata sa ma lupt cu parintii,mai ales ca tatal meu a murit cand aveam 8 ani.Mama ne-a crescut izolate de lume pe mine si pe sora mea cele din urma ficee ale ei.Cei doi frat mai mari si sora ,au fost mereu,,cei mai buni,,acum imi dau seama de ce.Pentru ca ei erau in postura de a oferii,iar noi nu.Eu am vrut sa-i fac pe plac mamei si sa castig bani.Nu am avut nici un vis.Toate au fost inlocuite de comflictele emotionale.Nu am avut curaj sa am mai multe relatii si sa-mi aleg partenerul potrivit.
    Acum am 37 de ani,am doi copii.De doi ani incerc sa trec de la statutul de angajat la statutul de …sa am o firma si sa castig nelimitat.Sotul meu e impotriva.,nu vrea si nu crede ca eu sau el am fii in stare.Cu o astfel de persoana ca partener.sansele mele se diminueaza,iar munca e mai grea.De aceea i-am spus ca vreau sa divortez.Si o sa fac asta daca in termen de 6 luni nu-si schimba atitudinea si slujba pe care o are …extrem de prost platita.Multumesc foarte mult.

  51. Articolul este foarte bun dar tineti cont ca 99% din afacerile mici nu rezista 10 ani, asa ca actionati pe mai multe fronturi, eu ma impart intre serviciu, piata de capital si situri pentru adulti in lb. engleza, asta e tot ce pot face cu bani putini.

  52. Azi am citit articolul tau este extraordinar, ti-ai pus sufletul in palma si ne-ai lasat sa ti-l atingem, sa invatam din intamplarile tale si sa putem relationa cu membrii familiei si cu alte persoane cu care venim in contact in existenta noastra, fara sa ne lasam influientati si sa avem puterea de a discerne ce este important pentru noi.
    Eu am avut norocul ca, familia mea nu s-a bagat sa ma influienteze in a-mi alege viitorul, am facut dreptul si am profesat. Am incercat sa invat meseria de parinte si cred ca am reusit sa-i educ si sa-i ajut pe copii mei sa devina omameni impliniti si profesional si familial, lasandu-le libertatea de a-si trasa viitorul.
    Imi place sa citesc lucruri interesante si de aceea m-am si abonat la informatiile pe care periodic mi le trimiti. Esti un om cu totul deosebit si ma bucur pentru tine ca, profesezi ceea ce iti place si a-i reusi in viata. Mult succes pe viitor si multa sanatate.
    Fiind in prag de sarbatori iti doresc SARBATORI FERICITE. HRISTOS A INVIAT!

  53. CEAU.
    ….
    Tu vrei ceva parinti vor alceva!
    Nu renunta careva iasa urat!
    Poartate cum ti`ar placea sa se parte lumea cu tine! Asta imi e motoul!
    De aceea incerc sa fiu calm cu cei din jur! altfel ar fi trebuit sa ma comport exact ca parintii.
    Ei sunt pesisti si eu sunt!
    INTELIGENTA EMOTIONALA, DANIEL GOLEMAN
    Pa!

  54. M-am regasit intr-o mare masura in articolul tau. Iti multumesc! Intr-adevar sunt intr-un moment de rascruce. Intr-o situatie foarte grea cu parintii mei care nu au avut niciodata o viata prea usoara. Acum ar avea nevoie de ajutor, din nefericire si eu sunt in impas. Eu fiind singurul copil m-am maritat si am plecat. Mama mea, casnica dar o femeia culta si perfectionista, si-a sacrificat toata viata pentru mine. Intotdeauna am fost eu cu ai mei si ai mei cu mine. Am luat intotdeauna deciziile impreuna, chiar si cand eram adolescent. Pe langa problema pe care o am cu ai mei, a mai intervenit si faptul ca desi am 25 de ani nu stiu ce vreau sa fac. Am absolvit o facultate, mai am de dat si disertatia si totusi…nu stiu incotro s-o apuc.
    Marea majoritate a prietenilor parintilor mei au trecut intr-o lume mai buna. Familia sunt doar ei doi… si eu aici. Ideea este sa ii aducem pe ei aici dar nu s-a putut acum. De aici au inceput iar eterna problema.
    Au inceput reprosurile si certurile. Ca nu ii vrem, ca nu m-am gandit la ei, in special la mama, de fapt asta e relatia pe care o vreau dar nu indraznesc sa spun. Ca trebuia sa fac asa, asa si asa. M-a facut mama in toate felurile posibile si imposibile. Ca nu am sentimente pentru ei. Ca i-am nenorocit, le-am distrus viata si sanatatea. Nu le ofer o familie normala si ma gandesc doar la mine. Ca am trait pe viata mamei mele si acum am abandonat-o ca pe un gunoi. La varsta mea nu sunt in stare sa fiu pe picioarele mele dar sa le ofer lor ajutorul. Ca am studiat atat si spun cu nonsalanta "da, asta e!". Si multe multe lucruri pe care mi se pare inutil sa le redau aici, probabil ti le poti imagina.
    Citindu-ti articolul am inceput sa vad o raza de lumina, o speranta. Ultimele 3 zile au fost groaznice. Am plans dar nu cand am vorbit cu ei. Cand am vorbit cu ei a fost mai mult un monolog din parte alor mei, daca spun ceva e gresit, iar daca nu spun este iar gresit. Ei nu inteleg ca si pe mine ma afecteaza aceste lucruri foarte rau, chiar daca lor nu le arat si nu ma exteriorizez in fata lor.
    Astept cu nerabdare sa vina acea zi cu o clipa de pace si cand totul este asezat.
    Inca o data iti multumesc pentru acest minunat articol!

  55. viata ta e asemanatoare cu amea eu una nu ca nu as vrea sa i iert dar nu pot au fost prea multi toti acesti ani an copilaria mea an care am fost CHINUITA Cand vii pe lume neasteptat ne iubit ne dorit chinui toata viata oricat de mult te stradui sati fie bine { am antalnit si alte cazuri }nu simt nimic fata de MAMA??? uneori ma mir singura an ciuda a tot ce a fost an copilaria mea dura grea am crescut 2 copii cum ma m priceput eu mai bine eam crescut singura cu mult drag iubire fara margini am spus si simt lucru asta SUFLETUL meu e anpertit an doua SORIN si VIORICA fara ei nas mai vrea sa traiesc Am avut si eu o bunica care a tinut fff la mine dar eu nu am putut sa o ajut cu nimic an continuare viata mea e la limita da fiica mea e ca si tine o LUPTATOARE Din toate puctele de vedere ati doresc sanatate noroc fericire si tot binele din lume simona timis com sacalaz

  56. Salut Pera!
    Simt ca trec prin ce ai trecut tu!
    AI mai auzit asta, cu siguranta! Imi plac calculatoarele de mic, imi place sa lucrez la ele, dar nu sa fac programare!
    Nu vreau sa-mi irosesc viata muncind de dimineata pana seara pentru o companie cu ceva ce nu-mi place!
    In schimb, citesc de ceva timp lucruri despre psihologie, dezvoltare personala si seductie. Imi place al naibii de mult sa cunosc comportamentul oamenilor, sa-l inteleg si sa-i pot ajuta cu diferite probleme.
    Imi place la nebunie ceea ce faci tu! Le-am spus parintilor mei ca vreau sa dau la facultatea de psihologie, dar ei nu vor nici in ruptul sa auda de asta.
    Vor sa urmez facultatea de automatizari si calculatoare, dar dupa cum ai spus si tu, nu vreau o meserie de tipul turmei de oi.
    Ce ma sfatuiesti sa fac? Ce-ai face in locul meu?
    My recent post Prison Break

  57. De cateva saptamani iti urmaresc cu mult interes postarile pe internet si pe langa sincere aprecieri iti multumesc intr-un mod aparte pentru materialul de mai sus.Pot sa spun ca am am avut parte de o relatie afectiva cu bunica mea asemanatoare cu experienta ta,iar o parte din atitudini si trairi avute atunci mi-au fost ”rascolite”din minte acum citind relatarea ta,iar pe langa o relatarea deosebita -emotionala am ”cules”si o explicatie la acea traire pe care am avut-o in trecut,intr-o buna masura mi-ai oferit o ”oglinda”folositoare si de prisos.In continuare iti doresc multa putere in special Divina sa ai din abundenta in ambele directi,”orizontal respectiv pe vertical”.

  58. Buna,Pera! Ce rezolvare sau macar ce raspuns i-ai gasi situatiei mele?
    Treaba sta cam asa: am 22 de ani, imi cunosc scopul in viata, nu e unul ales peste noapte, ci dupa multa introspectie, stiu pasii de urmat ca sa ajung unde imi doresc, sunt pasi mici dar siguri, pentru ca nu e vorba nicidecum de un lucru imposibill. Drumul meu incepe cu facultatea si se termina undeva in viitor cu un loc de munca, care ma pasioneaza, si culmea..e bine platit!! Asta e defapt problema !! Familia noastra e modesta, taica-miu e paznic, mama a lucrat in comert-vanzatoare, acum e pensionara, sora-mea(care nu mai locuieste cu noi) e casnica pt ca nu o primeste nimeni doar cu liceul. Eu sunt singura care merge la facultate, pana mai ieri lucrul asta era imposibil, nu ma credeau in stare, erau convinsi ca voi renunta in scurt timp. Termin imediat anul 1 si nu ma gandesc nici in ruptu capului sa renunt!! Eu sunt o fire mai visatoare, ma gandesc uneori cu emotie la viitor si simt nevoia, intelegi, SIMT NEVOIA sa vorbesc cu cineva despre ce se va intampla cand voi avea jobul dorit, cand voi avea satisfactiile financiare pe care mi se doresc. Pur si simplu imi vizualizez viitorul. Normal ca nu vorbesc despre asta cu sora-mea, stiu ca as face-o sa se simta prost. Vorbesc cu MAMA si tot ce imi doresc este sa primesc de la ea o incurajare, o dovada de incredere, in schimb tot ce imi spune e sa nu mai visez pentru ca sunt multi cu facultate care stau la rand pt un loc de munca si e putin probabil sa ma aleaga cineva pe mine dintre ei. Nu concepe cum as putea eu vreodata sa am bani multi si o functie importanta. Ambitia mea e mare si nu poate fi daramata de nimeni si de nimic, dar nu are cum sa nu ma doara vorbele ei, imi dau impresia ca ma considera o ratata care viseaza cai verzi pe pereti. Taica-miu e un fel de zombie, manaca, doarme, merge la lucru…nu prea se implica. Prieteni nu am, sau sa spunem ca nu sunt pe placul meu si nici nu am timp acum sa-mi caut altii. Singura persoana de care sunt apropiata e ea, mama. Ne intelegem de minune, e o persoana buna, stiu ca nu zice ce zice din rautate, tocmai asta poate ca ma doare cu adevarat, ca nu crede deloc in fortele mele, am impresia uneori ca ii inspir mila cand incep sa-i spun ce departe o sa ajung eu. Am invatat sa ma abtin cand sunt in prezenta ei, dar ma simt parca as avea in mine o bomba gata sa explodeze, sunt o fire prea optimista si imi vine uneori sa strig in gura mea ce frumoasa e viata ca iti ofera atatea sanse de reusita.
    Macar de ar fi si mama mea ca unul din parintii care isi incurajeaza copiii sa devina doctori cand ei vor sa fie pictori, sa pot sa-i zic „Dar fa tu asta!”. MACAR acei parinti isi incurajeaza copiii, CRED in ei peste masura si macar din acest punct de vedere, merita aprobare.

  59. Domnul Pera,
    Iti scriu,deoarece nu este singura data cand iti citesc articolele,dar nu am comentat in scris. Iti citesc articolele,interesante si sunt de acord cu mare parte din ideile si judecatile emise acolo. Imi vine sa zic,asa cum este si cazul articolului de mai sus, ,,Bravo Pera!Dar unde ai fost cand eu aveam nevoie de tine?”Si raspunsul mi-l dau tot eu:,,Pai,unde sa fii? Cresteai,atunci (caci eu sunt mai mare decat tine)”.Ca sa revenim! Deci, sunt de acord cu multe idei si judecati expimate , te admir,te felicit si de ce nu,te incurajez.Dar,din punctul meu de vedere, te adresezi unor categorii in care eu nu ma regasesc. De ex cei ce a intemeiat o familie in care sunt si copii.Nu am gasit nimic care sa se potriveasca acestora (ca un tot,nu fiecaruia in parte).Probabil pentru ca nu ai avut si nu ai aceasta experienta (familie cu copii).Pentru ca una e sa fii facut parte dintr-o familie ca si copil si alta este sa fii parinte de copil.A fi categoric,asa cum esti tu,da,nu este rau . Dar,noi ce facem?Astia mai purii,care suntem trecuti de 40,sotie,copii si care nu am stiut toate lucrurile pe care le spui tu acum, atunci cand trebuia?.

  60. E dureros cand descoperi faptul ca familia ta iti poate sta in calea evolutiei tale. Eu am invatat-o mai devreme, insa la modul „hard”. Trebuie sa-i iubesti, sa le multumesti ca au avut grija de tine dar sa-ti urmezi calea. Eu acum incerc sa o ajut pe sora mea care e mai mica sa treaca peste „socul: parintii nu au intotdeauna dreptate si nu ne ofera instrumentele cele mai bune tot timpul”. Este un soc pentru ca practic iti rastoarna tot ce-ai invatat de mic, iti pui la indoiala „autoritatea suprema”, parintii. Aveti grija de voi!

  61. Salut Pera,
    In momentul de fata ma gasesc intr-o situatia similara cu a ta dintr-un anumite punct de vedere, si anume: am 23 de ani, in februarie implinesc 24, locuiesc intr-un orasel in care „oportunitatile” de a munci sunt disponibile numai vara, fiind la malul marii, si traiesc cu mama mea, fratele meu si cu prietenul mamei mele. De mentionat este faptul ca ea este singura care munceste si ne intretine PE TOTI. Bineinteles ca de-a lungul timpului m-a tot indemnat sa imi gasesc nu stiu ce slujba in nu stiu ce domeniu, ca se castiga bine, ca e frumos bla bla bla. Si pentru anumite bucati de timp am si facut asta, ultima oara asta-vara. Insa dupa experienta pe care am avut-o, indiferent de ce situatia pe care o voi avea, mi-am promis ca nu ma voi mai intoarce vreodata sa fac acel tip de munca. Singurul lucru prin care pot spune ca mama mea ma sustine pentru atingerea succesului personal este prin faptul ca plateste Internetul, lucru pentru care sunt foarte recunoscator, altfel nu as putea nici sa scriu aceste randuri. Insa din alte puncte de vedere, sugestiile sale sunt in opozitie cu tot ce vreau eu sa fac. Daca in momentul asta s-ar ivi vreo „oportunitate” de a lucra in vreun restaurant sau in vreun hotel, sunt convins ca mi-ar spune „du-te mai Stefane, ca e pacat sa ratezi oportunitatea asta”. Mda, am mai ascultat o data de treaba asta iar lucrurile nu au iesit tocmai conform planului. Dar in orice caz, decizia a fost a mea, nu m-a fortat nimeni. Tot ceea ce fac acum si lucrul asupra caruia ma concentrez cel mai tare este gasire vocatiei si obtinerea succesului prin metode „neconventionale”, fara „carte de munca”.
    In rest, dorm in bucatarie pe un pat canapea, impreuna cu fratele meu, relatia cu maicamea nu e de cea mai buna calitate, iar cea cu prietenul ei este de o calitate si mai indoielnica. Doar cu fratele meu am o relatie puternica si ne intelegem unul pe altul. Abia astept momentul in care voi fi pe picioarele mele si in care voi fi eu cel care va oferi, neconditionat.

  62. in momentul de fata vreau sa ma inteleg mai bine cu parintii mei, sa nu ma mai enervez din cauza lor, sa evit conflictele care imi intunecau mintea.
    incerc asta de obicei prin amuzament, pentru ca ii fac sa mai uite de cerintele lor absurde, sa se simta bine, sa ma accepte pe mine si ideile mele si sa ma simt si eu bine

  63. Pera ,chiar esti bravo te felicit cu realizarile tale si iti doresc tot binele de care trebue sa ai parte . acest articol al tau merita citit de mai multe persoane de a inteleg incotro ei se intrepta .
    Felicitari pentru curajul de care dai dovada ……

  64. eu la momentul cand bunica mea traia umtimele zile .. intr un pat de centru de recuperare privat, pe care im plateam eu din salariu…. eu eram la servici, si ea nu avea pe nimeni pt ca tatl meu deja murise, eu trebuia sa am grija de ea si as fi vrut.. dar nu am putut decat sa i platesc un pat intr un spital … deci, tot respectul si toata invidia pt ceea ce ai putut sa faci, mi as dori sa fii putut sa fii facut si eu .

  65. Buna Pera.Mi-a placut foarte mult articolul tau,este real si folositor in acelasi timp.Si eu ma confrunt cu aceasta problema,am niste parinti manipulatori.Am facut o facultate,slava Domnului ca in cateva luni va fi o amintire,dar in niste conditii mai speciale.Ei exercita o altfel de manipulare asupra mea,anume sub acea masca de „fa ce vrei tu,nu ma mai intereseaza nimic din acest moment”.Desigur pentru a ma face sa ma simt vinovata.Marele meu „pacat”este ca depind financiar de ei.Am trait un stres infernal in facultate,o facultate pe care nu mi-am dorit-o,am incercat sa-mi iau toate examenele,am TOCIT pe branci,n-am invatat,pur si simplu am tocit,pentru ca stiam ca daca iau examenele finale ma lasa in pace.Sub mii si mii de amenintari,asa am crescut si sub fraza banala,mizerabila si cum mai vrei sa-i spui „Habar n-ai tu cat de mult te iubim”.Nu vreau decat sa termin facultatea asta odata si sa nu mai depind financiar de ei,asta este singurul lucru care ne mai tine impreuna,ca sa zic asa,faptul ca ma intretin.Atat.Mereu,de cand ma stiu,mi-am invidiat colegele care aveau relatii speciale cu mamele lor.Iti multumesc pentru acest articol si pentru toate pe care le scrii.

  66. Comunicarea este foarte importanta. Copilul trebuie sa stie ca este inteles, iubit si ca parintele reprezinta un sprijin. Acest lucru le da incredere sa comunice. Cand sunt mici, aveti rabdare si ascultati-i cum va povestesc lucruri marunte, iar atunci cand vor fi mari va vor spune lucrurile importante!

  67. Buna Pera 🙂 . Urmarsc de ceva timp postarile tale si ma ajuta mult. Citind si povestea ta, ma ambitioneaza mai tare sa devin independenta.
    Relatia mea cu parintii era mai dificila, a lipsit mult comunicarea dintre noi. Am fost fata ascultatoare, am incercat sa fiu fiica perfecta pentru ei, pana mi-am dat seama ca nu e bine asa si ca au ajuns sa ma terorizeze. Simteam ca tatal mea vrea sa controleze totul, si viata mea. Nu am mai suportat, am izbucnit in plans intr-o zi, si i-am spus ce aveam pe suflet. El radea. Iar eu ma simteam prinsa ca intr-o incapere fara vreo modalitate de a iesi. Oricat incercam sa ma simt bine, aparea el si cu o vorba imi strica toata dispozitia. Doua zile nu am vorbit unul cu altul si era atat de bine… ma simteam libera. A fost ca o gura de aer, dupa care, povestea a revenit, insa nu la o intensitate atat de mare, sau pur si simplu, in cele 2 zile mi-am recapatat energia. Nu am discutat despre asta… pentru ca nu ar intelege ce simt.
    Asa am ajuns sa ma indepartez, spiritual… pentru ca financiar depind de el… indepartandu-ma de el, uneori mama ma intelegea, ca stia cum e, alteori se „alia” cu el… si am ajuns sa am stari de anxietate, tristete, imi doream sa scap din „inchisoare”, dar nu aveam cum… imi era frica sa intru in contact cu alti oameni, mi-a disparut si putina incredere in mine pe care o aveam. Astfel, am realizat ca nu e bine sa ma indepartez brusc si „sa-i parasesc”, ci modalitatea buna era sa raman aproape de ei, sa-i inteleg, sa gasesc alta perspectiva de a privi lucrurile, si sa-i fac sa ma inteleaga cat se poate. Sa incerc sa-mi fac un drum in viata… sa reusesc sa ma angajez, sa castig ceva bani sa ma simt mai sigura ca pot face mai multe. Visul meu este sa devin independenta, sa nu mai fiu nevoita sa ma las influentata sau santajata emotional, sa-mi fac o viata a mea, sa am o familie si sa-mi educ copii in asa fel incat sa le ofer o perspectiva buna spre viitor. Hobby-ul meu este fotografia, iar cand voi fi mai mult pe picioarele mele, voi lupta pentru o cariera in asta. Pana atunci, mentin pasiunea pentru fotografie aprinsa. Am invatat multe din experientele traite, bune si rele, cu familia, din facultate, cu cei apropiati, chiar si cu mine… incerc sa le asimilez si sa nu mai am tendinta sa ma rup brusc de ceva, sa ma instrainez, sa ma izolez…ci sa infrunt direct ceea ce imi este dat si sa gasesc o modalitate de a rezolva problema si sa-i pastrez pe cei dragi langa mine. Asa e viata, cu urcusuri si coborasuri…. pana reusim sa gasim un echilibru…

  68. e bine spus…dar unii copii ar putea intelege gresit mesajul, Ar ajuta mult sa specifici ca. orice alegere ar face in viata, scoala trebuie terminata. Sansele de reusita sunt mai mari daca ai scoala terminata, macar 10 clase. Abandonul scolar nu este o optiune si faptul ca atunci cand parintii insista pe langa copii ca ei sa termine scoala nu e cazul sa li se raspunda cu „Fa-o tu”-( noi am facut-o deja). Traim in societate si diploma obtinuta la scoala are o oarecare valoare…

  69. Ma regasesc si eu in discutiile conflictuale. Mereu cu mama. Tot timpul are ceva de reprosat, de comentat, de obiectat. Vede in special defectele sau greselile. Ma oboseste atitudinea asta, simt ca nu ma mai pot apara in aceste discutii, pentru ca are tendinta de a se victimiza daca incerc sa argumentez in vreun fel alegerea mea. Desi nu mai locuiesc cu ei, ma afecteaza atitudinea asta mereu nemultumita, mereu pusa pe cearta. Iar cand incep sa ma apar, ma acuza ca am imbolnavit-o, ca din cauza mea nu are liniste. De ce se victimizeaza mereu si isi face rau provocand certuri de la nimicuri? Nu incearca sa aplaneze conflictele, exacerbandu-le uneori, inventand noi acuze sau amintindu-mi pacate mai vechi. Are si probleme cardiace, ma tot invinovateste de fiecare data cand nu sunt de acord cu ea, incerc sa ma controlez, insa nu reusesc de fiecare data sa evit santajul emotional.
    Nu sunt psiholog, insa atitudinea ei dominatoare, de inspector sau de procuror ma oboseste. O atitudine distructiva, a unui parinte infantil care isi face mult rau disecand defectele si taind firul in patru. As vrea sa vorbesti putin despre persoanele obsesiv-compulsive, conflictuale, perfectioniste si pe care nu le poti evita (sefi, colegi, rude) si care nu cedeaza in discutii, care vaneaza cuvintele celorlalti si apoi le folosesc impotriva lor.

    1. Eu sunt tot timpul în conflict cu părinții mei. Ba ca ies prea mult cu prietenii, ca nu mai am vârstă sa o flutur tot timpul…. Am 28 de ani, sunt căsătorită cu un cetățean american din 2009, iar din 2012 m-am întors acasă sătulă de nefericire. Am locuit în elveția cu el, dar eu nu m-am putut adapta deloc acolo, stăteam pe antidepresive tot timpul. M-Am căsătorit cu el în speranța că e lucrul cel mai bun pe care pot sa-l fac, am mers la cursuri și am învățat limba, mi-am căutat un job dar nimic nu m-a ajutat. Veneam acasă odată la 3 luni pentru ca nu rezistam mai mult. Am încercat tot ce se putea și nimic n-a mers. Acum sunt bine acasă, am un job și sunt fericita cu ceea ce fac. Sunt langa părinții mei și lângă prieteni,mă simt folositoare însă ai mei nu vor sa înțeleagă ca eu nu vreau sa mă întorc în Elveția la soț. În ciuda faptului ca mi-a dat tot ce-a avut și mă iubește eu nu simt nimic pentru el și mă copleșește sentimentul de vinovăție. Părinții mă obliga sa merg înapoi pe motiv ca asta e drumul pe care l-am ales și pe el trebuie sa merg. Soțul meu este cu 13 ani mai mare decât mine și are un job foarte bun acolo. Părinții mei sunt încântați de acest lucru și îmi spun ca ar sta ei liniștiți sa mă știe cu el. Tatal meu este împotriva divorțului pe motiv ca în familia lui n-au existat divorțuri niciodată. În ciuda faptului ca am stat de vorba cu ei și cu soțul și le-am zis ca nu vreau sa mă mai întorc, pare sa nu conteze deloc ceea ce simt și vreau eu. Spun ca ceea ce simt eu sunt niște prostii și ca nu mai sunt la vârsta când sentimentele ar trebui sa conteze. Sunt foarte dărâmată de faptul ca părinții nu mă înțeleg. Și soțul și părinții mă forțează sa merg înapoi. Am zis ca o sa merg și la un psiholog pentru ca nu știu cum sa mai gestionez situația.

      1. Din pacate nu putem sa ne alegem lumea in care traim.Iar lumea asta e bolnava de deceptie,de minciuna de tradare si nepasare.E insetata de material,si fara iubire.Sunt oameni care nu au compasiune pentru ceilalti,sunt oameni care isi abandoneaza copiii ,care nu fac decat rau.Copiii se plang de parintii lor si parintii de copiii lor.Cei care cred ca sunt mai buni decat altii,care cred ca pot da sfaturi sa se intoarca la ei cu cainta,sa isi cerceteze sufletul.Eu cred ca fara iubire si iertare traim degeaba.

  70. Va rog sa ma ajutati!Am un adolescent care nu ma mai lasa da traiesx in casa mea.Vreau sa l dau afara din casa.Cum trebuie sa procedez? Sun la politie merg la protectia copilului sa il incredintez? Care sunt pasii ca sa scap de el? Multumesc!!!!

  71. nu pot sa fac fata pera.. pentru ca nu imi cunosc cu adevarat vocatia……………………………………. sunt un om ca si mort, dar cu toate astea nu am de gand sa ma sinucid

  72. Fix asa cum iti duceai tu traiul, o fac eu in prezent , de 16 ani de zile. Da stiu, sunt mica, dar pot sa zic ca o sa pun in practica fiecare cuvințel din articolul tau, deoarece in timp ce citeam imi reflectam familia. Si sper sa dea roade. Mulțumesc pentru sfaturi

  73. Soțul meu a căzut în dragoste cu o altă femeie pe care a întâlnit-o la locul de muncă. Iar această femeie a făcut tot posibilul pentru a ne rupe în afară pentru că ea a vrut soțul meu să-mi și copiii lăsați și să fie cu ea in permanenta si ea a fost, de asemenea, mai tânără și atrăgătoare. După 3 săptămâni de relația lor pe soțul meu sa mutat cu ea. L-am iubit cu toată inima mea, și am fost neliniștit. Voi sclifosi toată ziua am încercat câteva vrăji ieftine, dar fără nici un rezultat, atunci am comandat cea mai puternica vraja de dragoste de la Lord Zubairt și vă asigur că eu nu-l regreta! Eu și soțul meu sunt din nou împreună și mai fericit decât oricând. Această fugă vraja a luat cealaltă femeie din viața noastră în permanență și în totalitate. iar căsătoria noastră este de lucru pentru noi și există atât de multă dragoste pentru mine și copii. Daca nu sunteti frant inima si doriti contact iubitul înapoi vraja de fugă Lord Zubair, el este un aparat de turnare vraja de top pe care i se poate garanta de ajutorul său. el are o astfel de viziune perfectă asupra vrăji de dragoste pe care eu cred că el poate rezolva orice caz dat la el. Vă recomandăm vraja lui de dragoste pentru cuplurile care au nevoie de ajutor. Utiliza serviciile sale, precum și e-mail lui: zubairespiritualtemlo@gmail.com Dumnezeu să vă binecuvânteze Domnul Zubair. Puteți apela, de asemenea, numărul său, +1919916600 WhatsApp

  74. Buna, se apropie foarte mult de povestea de viata a sotului meu. Insa lui ia murit si bunica si mama lui. Si a avut grija de ambele, am incercat sa ii preiau greutatile, acum ii este tare dor de ambele ciudat e ca mai mult de mama lui care ia facut atata morala. Cu drag, succes in continuare. Magdalena

  75. Buna,
    Ma lupt cu părinții mei de o viața. Pot sa spun ca am cei mai teatrali si manipulatori părinți posibili. Am fost acceptata la 5 din 5 universități in UK fără să-mi fac griji de costuri. Asta însemnând ca dau 0 lei si 0 bani pentru studii. Cand am primit aceasta veste am crezut ca fac infarct de bucurie, abia am așteptat sa spun si dragei mele familii. Știam de la bun început ca discuții vor exista. Acelea de părinți cand copilul pleaca de acasa intr-o țara straina. Tatăl meu întotdeauna mi-a spus ca scoala este pe primul loc. Sa fac pe dracu in 4 si in 10 sa fiu cea mai buna si la cea mai buna scoala. Sa va spun ca le-a picat cerul in cap cand le-am dat vestea , e putin zis. Efectiv s-au transformat. Ca ei nu ma lasa sa plec niciunde, ca de ce nu plec in Germania, da mai bine sa ramân la
    Timișoara la facultate, da stai ca scoala de fapt nu e pe gratis, ca mint, ca aia imi dau mie teapa, ca ii bag in pământ, ca va trebui sa își vândă casa pentru mine, ca imi bag singura gâtul in lanț si ma sufoc ,etc si etc.. Multe alte aberații care nici nu-ți trec prin cap. Nici dupa ce le-am arătat mail si conturi oficiale, ei tot n-au înțeles nimic din ceea ce se întâmpla. Iar aici am si vrut sa ajung. Referitor la acel „Fa-o tu!” Ce faci cand iti Răspunde înapoi cu „eu am facut” ? ” Acu trebuie sa faci si tu pentru ca eu am reușit in țara asta si in țara asta rămâi si tu”.
    4 ani m-am luptat cu ei. Eu am vrut sa fac psihologia, iar ei au vrut sa fac litere aa devin profesor. Asta pentru ca ei au fost profesori, iar sora mea la fel. Inca imi striga ca am ales psihologia.
    Help??

  76. Soramea ma face parazit,are casa noua si nu m a dus la ea ,nici macar nu mi a spus,desi la toti cunoscutii le a spus.Maicamea vine de 3 -5ori pe an acasa din Milano in Baia Mare,unde mai are un apartament undee nu m a dus si nu mi a spus de el.dar toti ceilalti stiu.Am 33de ani.Ea e divortata si rec. In Italia cu un italian bineinyeles.nu are o vorba buna pentru mine si e prefacuta.m a abandonat de mult afectiv desi stau in apartamentul ei si ea imi plateste taxele.dar in rest nu imi spune ce face, nu ma suna decat ca sa ma intrebe daca lucrez, nu am petrecut saebatori impreuna de.10 ani cred poate si mai bine.15.-20 de ani.ce pot sa i mai fac.a zis ca nu ma intereseaza pe mine ce face ea si cu cine se intalneste.tipa,urla cand ating subiectele .

  77. Eu am o problema,.nu am relații bune cu nimeni din familie, poate Putin cu fratele meu, dar și el mă manipulează, Toti fac asta, iar surorii mele nu îi pasa.de.mine.Deci am un scop, ca cineva sa ma susțină și să mă iubească.Si am întâlnit o fata cu 15 ani mai mare decât mine, care se poarta cu mine ca cu o fiică, ea nu are copii. Și aș vrea să știu cum să mă apropii de ea, ca sa fim mereu apropiate, adică să nu fie doar pentru o perioada.

  78. Buna Pera,
    Eu am crezut pana la 26 de ani ca am toata sustinerea alor mei din toate punctele de vedere.
    Suprinzator, chiar socant pentru mine, a fost sa descopar ca in momentul in care nu au mai fost de acord cu alegerile mele ca nu ma mai sprijina in nici un fel.
    Totul a inceput acum 8 luni dupa ce am fost ceruta in casatorie de barbatul cu care am o relatie de aprox 3 ani.
    Eu am plecat de acasa (in Bucuresti) la 19 ani cand am intrat la Politehnica si de atunci am fost acasa doar in vizita, sustinand de fiecare data ca imi doresc sa raman in Bucuresti si ca pe viitor mi-ar placea sa se mute si ai mei aici.T
    Dupa ce am terminat facultatea, m am intors acasa la parinti aproximativ 6 luni, timp in care mi-am cautat de munca. Am considera ca nu are rost sa le mai cer bani de chirie, intretinere si bani de buzunar si ca pot aplica pe internet, iar daca reuseam sa trec de interviuri si sa gasesc job atunci sa ma mut inapoi la Bucuresti. Toate bune si frumoase pana aici.
    Dupa 6 luni de aplicat si mers la interviuri, am reusit sa ma angajez si m-am intors la Bucuresti.
    In primul an de munca am continuat sa-i cer bani de chirie tatalui meu, intrucat intr-o discutie relaxata cu mama mea, mi a sugerat ca tata e un pic panicat pt ca simte ca nu mai are nici un rost in viata mea, ca nu mai depind de ei si ca se simte un pic dezarmat.
    Primul meu salariu era bunicel si stiam ca parintii mei nu au datorii, au si o mica afacere vara si am considerat ca ma mai pot baza o perioada pe ei si ma pot bucura de salariul meu fara sa am inca datorii sau alte griji.
    La job…soarta a facut sa-l cunosc pe actualul meu iubit. Culmea, fusesem colegi de facultate (un an diferenta intre noi) insa niciodata nu ne-am vazut/cunoscut.
    Ne-am inteles inca de cand ne-am cunoscut si de atunci am fost de nedespartit.
    La un moment dat mama mea a inceput sa se uite pe facebook, sa-i caute rudele, radacinile, prietenii, parintii si asa mai departe, ca apoi sa-mi dea un telefon si sa ma intrebe….daca eu stiu ce origini are acest baiat? ca ea s-a uitat pe facebook si a descoperit ca este tigan.
    Bineinteles ca m-a lovit cu acest telefon si bineinteles ca stiam acest aspect. Tatal lui intradevar este tigan, s-a insurat cu o romanca si au rezultat 2 copii facuti din dragoste, pe care i-au iubit, educat si ingrijit cum au stiut ei mai bine. Din pacate mama lui a murit in urma cu 6 ani si tatal lui a trebuit sa se descurce singur cu cei doi copii.
    In alta ordine de idei, parintii mei nu l-au mai vrut dupa ce au aflat acest detaliu, l-au respins pe tatal lui refuzand sa se cunoasca sau sa interactioneze prea mult cu el, dar eu am ignorat aceasta atitudine a lor bazandu-ma pe ideea ca atata timp cat eu sunt fericita, vor fi si ei.
    Ca atata timp cat eu sunt independenta, am job-ul meu, el este pe picioarele lui si are cariera lui, nu vin acasa nici chinuita nici vaitandu-ma ca imi lipseste cva, in final vor intelege.
    Au trecut 2 ani si prietenul meu s-a gandit ca e momentul sa ma surprinda si sa facem urmatorul pas in relatia noastra. Mi-a cumparat un inel cu diamant si a venit emotionantul moment in care m-a intrebat daca vreau sa ne petrecem viata impreuna.
    Evident ca a fost un moment minunat, insa din pacate, primul meu gand…dupa ce mi-a dat inelul a fost „ce le zic eu acum alor mei?”
    Tatal lui s-a incantat f tare si a inceput sa caute si sa aranjeze detaliile pt nunta noastra (local, formatie) si m-a rugat sa mergem toti la ai mei acasa sa discutam despre acest subiect si sa planuim impreuna acest eveniment.
    Fara sa intru in detalii, ai mei au reactionat f urat, l-au luat pe „NU” in brate invocand orice motiv sa refuze aceste eveniment.
    Incerc sa le dau dreptate in ceea ce priveste detaliile, si anume faptul ca tatal lui s-a aruncat cu capul inainte sa decida anumite lucruri. Acest gest insa l-am discutat ulterior si am lamurit ca nu a fost bine sa faca asta.
    Partea cea mai dramatica acum incepe, pentru ca dupa aceasta vizita lumea mea s a intors cu susul in jos. Tatal meu m-a jignit foarte tare, de la sluga si proasta si oarba….la santaje de genul ca il omoara pe el si pe familia lui. Mi-a trimis mesaje f urate pe whatsapp si pe mail. Mi-a trimis pasaje din biblie cu obligatiile copiilor fata de parinti, m-a trimis sa ma spovedesc ca i-am mintit si le am ascuns originile prietenului meu.
    M-a amenintat ca se desparte de mama, ca o sa mi pregateasca si el o surpriza, ca nu vrea sa l mai caut, sa l mai sun. Ma opresc aici pt ca toate aceste detalii imi fac rau numai cand mi le amintesc.
    Mama pe de alta parte, in loc sa ma ajute, sa vorbeasca cu mine, sa echilibreze situatia, nu facea decat sa puna si mai mult paie pe foc. „Nu vezi cum arata taicatu? Ce ne faci? Cu ce am gresit? Ca noi ne-am straduit si tu acum asa ne rasplatesti? ca din toti baietii astia de pe lumea asta n-ai gasit decat un tigan?” s.a.m.d
    Au urmat multe discutii, m am mutat de la prietenul meu, am ajuns sa le spun chiar ca ne am despartit, pt ca apoi dupa ce s au linistit apele sa le spun ca am incercat sa le fac pe plac, dar ca nu e ceea ce mi doresc, ca ne iubim si ne intelegem si asta vrea eu, sa raman cu el.
    Am luat o de la capat, pentru ca acum….dupa 8 luni….intr-o discutie cu un var de-al meu mai indepartat, sa aflu ca de fapt am si un frate, un copil pe care tata l-a facut inainte sa se casatoreasca cu mama. Un copil pe care l-a recunoscut, insa nu s-a implicat in cresterea lui. Si-a indeplinit doar datoria legala de a-i plati pensie alimentara.
    Am vorbit doar cu mama despre acest subiect, asta dupa ce am confirmat cu bunica mea ca e adevarat.
    Lucrurile s-au agravat si mai tare, mama mea reprosandu-mi ca o santajez, ca m-am apucat sa sap, ca m-am plans varului meu de probleme mele si acum o sa afle tot neamul ca vreau sa ma marit cu un tigan, ca m-am dus la bunica mea in loc sa ma duc la ea intai s-o intreb.
    In prezent, abia mai vorbim, cand ma duc acasa spune ca o fac din datorie si ca nu fac nimic cu viata mea. Ca nu mi iau casa, nu mi iau masina….ca dau banii pe vacante si nu ma vede realizand nimic.
    Imi reproseaza ca nu ma imbrac frumos, ca port aceeasi geaca, ca fac totul doar contra lor..
    Eu ma duc acasa la doua saptamani si o sun pe mama de doua ori pe zi. Pe tata il sun mai rar pentru ca nu mi raspunde la telefon.
    Ei nu ma mai suna, nu mai vin la bucuresti, nu mi mai trimit nici macar un mesaj (motivand ca ei nu mai fac asta pt ca nu stiu in ce moment sunt cu prietenul meu). Nici macar de ziua mea nu m au sunat.
    Ii iubesc si ii respect indiferent de ce mi-au zis sau reprosat, insa nu am puterea sa-i infrunt, sa le zic ferm si hotarat ce vreau. Mi-e frica mereu de ce ar putea face sau zice. Nu vreau sa ne racim sau sa ne indepartam. Nu vreau sa ii ranesc, insa nu pot sa fac cum vor ei.
    Nu cred si nu accept ca parintii ar putea ca intr -o zi sa nu-si mai iubeasca copiii.
    Crezi ca gresesc in vreun fel? Ca ar trebui sa schimb ceva la mine? Ca nu am facut destule sa i asigur ca ii iubesc si nimeni nu va schimba faptul ca ei sunt parintii mei?
    Multumesc

  79. Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele, din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu magia și dragostea lui. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit adresa de e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. DACA NU VEDEȚI AJUTAȚI CONTACTUL DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
    1 LOVE SPELL
    2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
    3 FRUCTE DE FEMEI
    4 PROMOȚIE SPELL
    5 SPELL DE PROTECȚIE
    6 SPELL BUSINESS
    7 SPELL GOOD JOB
    8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

  80. Cea mai bună protecție pe care un om și-o poate acorda pentru a face față unor părinți închistați în propriul lor univers și trăitori în prima parte a secolului 20 este el însuși.
    Păstrarea distanței necesare din punct de vedere afectiv și comunicațional poate rez\olva multe probleme.
     Mult succes!

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

  • Înveți să îți exploatezi calitățile reale, să fii autentic și să faci oamenii să te iubeasca (la nivel personal dar și profesional)
  • Îți voi oferi materiale de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
  • Îți îmbunătățești rezultatele legate de bani, sănătate și relații;
  • Descoperi un mod interactiv și distractiv de a-ți crea stilul de viață pe care ți-l dorești;
  • Urmezi pași simpli pentru a-ți crește încrederea în tine;

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.