Ce sa fac, domnule Plesu…?
Citeam in revista Cariere, asteptind pe un hol de clinica privata, un articol din care am retinut pozitia pe care o aveti cu privire la tinerii profesionisti. La fel ma simt si eu… ca un spectru, ca un rebut. Ma simt inutil. Simt ca trece viata pe linga mine, iar eu imi dedic timpul corporatiei la care lucrez.
Simt o nevoie febrila sa spun cuiva ceea ce simt, iar apropiatii mei sint prinsi in lumea lor cotidiana, in propriile ginduri si temeri si ritualuri monotone. Nu gasesc in ei sprijin. Nu stiu daca o sa gasesc vreun confort moral scriindu-va, domnule Plesu, dar totusi o fac.
Am 26 de ani, sunt din Iasi, si am venit in Capitala acum un an si jumatate pentru „o viata mai buna“, pentru „construirea unei cariere“. Lucrez in marketing, in industria bunurilor de larg consum si activitatea mea are ca rezultat o spalare pe creier a maselor, inducerea unui comportament de consum. Vind oamenilor lucruri de care nu au nevoie. Atasez produsul de emotiile si dorintele lor, conditionindu-i sa-si procure fericirea din bunuri, astfel incit corporatia sa faca profit.
In ultimul an mi-a venit mintea la cap si am realizat ca am fost un mare naiv crezind ca o cariera in marketing intr-o multinationala sexy ma va face fericit. Imi irosesc viata pentru obiectivele altora… profit, market share, brand awareness. La final de zi trag linie si ma intreb ce am facut astazi pentru mine? Cu mare parere de rau, afirm ca raspunsul este „nimic special“. Ma uit in jurul meu si observ din ce in ce mai multi tineri care se irosesc pentru marile corporatii in speranta unei cariere infloritoare. Sintem ca oile, aliniati dimineata la metrou, indreptindu-ne catre cladirile gri din Pipera.
Lumea in care traiesc are ca esenta acest set de credinte si valori ce vin mina in mina cu marele fenomen al consumerismului. Ma refer la elitism, la aceasta competitie absurda in a fi mai bun si a cistiga mai mult decit celalalt, la dorinta de a acumula, de a poseda cit mai multe bunuri, la 10-12 ore de munca pe zi, la timp din ce in ce mai redus petrecut cu cei dragi. Simt ca ma degradez, ca ma descompun cite putin in fiecare zi. Am ajuns sa visez branduri si sarcini de facut si tabele si grafice.
Oarecum fericit ca am reusit sa vad realitatea asa cum este, mi-am spus ca voi trage linie, voi pune punct si ca imi voi schimba meseria, ca ma voi indrepta spre alta activitate, care sa aiba o doza de umanitate in ea. Am constatat cu stupoare ca tot pentru multinationala trebuie sa lucrez. Fundatiile din România nici macar nu raspund la un simplu e-mail in care ii intreb daca au vreun post liber. Trebuie sa-mi platesc chiria, trebuie sa maninc, imi trebuie haine. Imi vin in creier ginduri si intrebari. „Oare asta este destinul meu? Asta trebuie sa fac in viata? Sa mi-o arunc in miinile unor smecheri si sa o foloseasca dupa bunul plac? Trebuie sa-mi accept conditia de sclav, doar pentru ca ai mei parinti sint oameni simpli, si nu politicieni sau afaceristi? Sa-mi bag piciorul si sa plec din tara? Sint singur la parinti, cine va avea grija de ei daca plec?
Ce sa fac, domnule Plesu…?
Cu stima,
Lucian Dragu
Afla mai multe despre cartea Personalitate alfa si comanda aici: http://www.personalitatealfa.com/blog/comanda-cartea-personalitate-alfa/
34 de răspunsuri
Era fain daca cineva ar fi dat si un raspuns. Intrebari sunt cu miile insa rezolvarea problemelor nu consta doar in faptul ca cineva isi da seama ca traieste o viata mizerabila! Dar asa e, sa fim optimisti, sa vedem picatura de pe fundul paharului, candva vom primi si rezolvari valabile pentru problemele noastre. Da da…
Dupa parerea mea, daca vrem sa schimbam ceva, sa facem ceva pozitiv, e necesar sa renuntam la mentalitatea aceasta de "vom primi rezolvari" si sa o inlocuim cu accea de "cautam rezolvari". Atata timp cat astepti sa primesti din mediul extern, nu poti spune ca detii controlul asupra vietii tale si nici ca traiesti constient.
ma bucur sau … nu pentru ca postez primul
ori nu e timp de citit, ori nu intereseaza pe nimeni,
Povestea lui Lucian are o rezonanta cu ce fac eu si cu ce gandesc . Cam tot ce scrie Pera are ( pacat ca nu raspunde la mail:P) ,
Am 28 de ani , de ceva timp ma uit in jur.
Nu vad sa se mearga in mai bine, se merge in mai rau, romanul e un sclav care nu stie ce-i aia capitalism, dar e invatat de mic multe si folositoare, rezultatul…muncim (noi generatia 25-30 de ani) pe niste salarii de subzistenta, cine are 500 de euro sau peste e tare …iar o chirie pleaca lejer de la un 200 pentru o garsoniera decenta.
Bani, ce sa faci cu ei, sa mananci , sa-ti platesti un net si o chirie, MAXIM, pentru majoritatea care stau …”aliniati ca oile” . Stai ca trebuie sa iti mai cumperi si haine si incaltaminte…nici o problema , ceva de calitate intre toate mizeriile de pe piata din romania nu gasesti sub 100, 200, 300 ron. Stai ca ajung inspre 100 de euro. Ce’s 100 de euro ? R: parte substantiala din salariu :O
Sunt putin pe langa subiect , dar in acelasi timp si in el.
M-am apucat de calculatoare pentru ca imi place, dar nu sunt chiar viata mea.
Imi place sa fiu in contact cu oamenii, sa-i ajut. In ultimul timp am avut norocul si sansa sa ajung intr-un loc unde pot sa fac ce am facut de cand ma stiu : sa cant. Pot sa merg acolo? R: nu prea,
am fost de cateva ori, dar ajungi la o iesire sa scoti 1 mil, din buzunar, pe taxi, intrare…atmosfera e excelenta, pitipoance nu’s, iar care apare o vezi de la o posta.
Am sansa sa pot explora ce s-ar putea sa am eu mai bun?
R: poate cu zgarcenie, si in mult timp. Timp in care si eu sunt „oaie” si dupa ce ma aplec trebuie sa si multumesc. (norocul meu e ca sunt cam teapan de la sira spinarii).
Aici apare o alta problema , multinationale, vorba multa, oameni flexibili (ca trestia) , mailuri, o porcarie…sa adaug o atitudine de infantilism si am zis tot.
CE SA FAC EU DACA NU MA POT INTEGRA IN PORCARIA ASTA ?
Am 2 variante sa-mi fac din senin un capital din care sa-mi fac propria afacere , sau sa plec din tara, nu neaparat pe alt job, dar pe un salariu cel putin dublu si intr-o tara mai civilizata unde CULMEA chiriile sunt apropiate daca nu la fel SAU MAI MICI, mancarea la fel…. Hell, i think almost any country is in her worst scenario a little more civilized ( ppl, laws, etc)
Vorbit mult, astept un mare delete.
Multumesc
Andrei
Saluty
La inceput te ignora,apoi rad de tine,apoi se lupta cu tine apoi TU INVINGI
L-am ascultat oarecum pe Pera si am renuntat la fostul loc de munca (ajutat si de sefu, m-a dat in somaj),si am inceput o afacere online cu google adsense.Este greu la incepup,este mult de munca(stat la calculator ),dar merita.
Puteti vedea si urmari la urmatoarele linkuri ;
http://iesidincriza.blogspot.com
http://cumsefacbanionline.blogspot.com
http://bancuriclub.blogspot.com
http://suntfericit.blogspot.com
http://calatorii-top.blogspot.com
Multumesc anticipat
ID mocanuliviucristian
Sa zicem merci ca pe vremurile astea avem o slujba shi nu este nevoie sa murim de foame. Este o realitate ca toti se prostitueaza intr-un fel sau altul ca sa parvina cit mai sus in ierarhie, dar treaba asta oameni buni, se petrece in toata lumea. Deci, ca o concluzie:ciocu mic, puneti mina shi munciti cu spor pentru al nostru viitor. Shi nu va mai lamentati atit, sunteti niste figuranti shi papa-lapte, pt. ca altii au o situatie mult mai grea shi nu mai guita nimic. Tac shi indura in speranta ca miine va fi mai bine.
Domnule (daca TE pot numi asa, ca nu pot sa va exprim nici un pic de respect), pune mana si mai coafeaza-ti vocabularul si iesi la Lumina!
Salutare!!
M-a impresionat f mult articolul, m-am regasit in povestea cu job-ul care te depersonalizeaza.
Dar, ca roman care traieste in afara granitelor tarii, va pot spune ca si aici (in Elvetia), lucrurile stau cam la fel. Pot spune ca mie mi-a fost mai bine in Ro, dpdv job.
Nu va inchpuiti ca aici lumea te respecta ptr ca esti un om, ci doar pentru ca esti apt sa platesti impozite si facturi.
Cineva de "buna intentie" ma sfatuia cu "draga inima" sa ma fac vanzatoare, ceea ce nu-mi place si nu cred ca este potrivit cu idealul meu, vocatia mea. Imi place foarte mult sa lucrez cu societatea, cu oamenii fata-n-fata, sa le rezolv problemele, poate chiar sa fiu mediator de conflicte, in administratie, orice loc in care se poate discuta concret cu oamenii si se pot aduce shimbari societatii in bine sau macar unei comunitati. avem multe de schimbat in tara asta si cred ca trebuie sa devenim mai civilizati sa nu mai condamnam pe unii si altii pentru problemele noastre.
My recent post Noul Cod al Muncii
Cineva a spus ca fiecare iese singur din criza si are foarte mare dreptate. Daca noi nu ne cream oportunitati de a ne fi mai bine, daca nu luptam pentru acest lucru, nu vom reusi, cum spune si Pera vom ramane unde suntem. Eu am inceput deja sa aplic ceea ce am invatat de-alungul anilor si anume cunoasterea de sine, NU a fost usor si nu este, dar consider ca prima etapa am parcurs-o, acum trebuie sa actonez in sensul de a-mi folosi vocatia pentru a lucra in domeniul care imi place. Voi lupta pana la capat chiar daca dezamagirile au inceput sa apara i unii oameni ma critica, eu merg pe drumul meu si am primit aprecieri, ceea ce pentru mine inseamna mult! Succes tuturor!
My recent post Noul Cod al Muncii
am stat in ultima vreme si m-am uitat in jurul meu: o lume nebuna, nebuna de tot! nu mai avem timp sa iesim in parc, sa ne intalnim cu prietenii (noroc ca s-a inventat net-ul), toata lumea se plange ca n-are bani! nici io n-am! sau, am doar atat cat mi-e necesar sa traiesc!
si cand am mai multi, tot nu-i suficient!
problema nu sunt neaparat banii…vorba lui Pera, cand o sa-ti raspunzi la intrebarea : ce-ai face daca ai castiga la loto?? atunci ai sa iti dai seama spre ce trebuie sa te indrepti! n-a zis nimeni ca-i usor, nimic din ce-i frumos nu e usor!
multinationale? ce-s alea :)))
de ce trebuie sa-mi spuna mie cineva cum trebuie sa traiesc, cat trebuie sa castig si ce masina trebuie sa conduc ca sa fiu fericita?!
stau intr-un ap. care nu e al meu, impreuna cu iubitul meu, am un job plictisitor, dar care imi permite sa stau mult pe net :), de luna viitoare voi lucra doar cu jumate de norma, pt ca ma apuc de facultate! din nou…am mai terminat una, si un master…aproape inutil 🙂
ah, si cresc pisici! asta o fac din pasiune si e unul din putinele lucruri care ma fac fericita!
ce conteaza ca lumea imi zice ca-s nebuna, ca o sa ajung ca babele acelea pensionare care nu le mai stiu numarul pisicilor??!
daca asta ma face pe mine fericita….ah, si daca as castiga la loto probabil ca as calatori foarte mult, as creste pisici in continuare, doar ca as avea conditii mult mai bune pt asta, n-ar mai exista animale bolnave pe strada si probabil mi-as deschide propiul cabinet de psihologie….dar cred ca pot sa fac asta si fara sa fi castigat la loto, cu putina vointa!
am vorbit cam mult, este?
Cand nu ai bani te ocupi de educatia ta! Cauti solutii!
Din pacate aceasta este realitatea cruda din Romania de azi. Fortati de nevoile de zi cu zi acceptam slujbe care sunt departe de a fi ce ne dorim, na imbatam cu idea "lasa ca o sa-i conving eu ca sunt cel mai bun" si atunci sa vezi ce statui ne construiesc… Ne indobitocim "punand umarul" la bunastarea unora uitand ca de fapt propria persoana este cea mai importanta. Norocosi cei care fac ceea ce le place si sunt si satistacuti si moral si financiar. Mult succes va doresc!
si ca Lucian suntem toti…..sau cel putin foarte multi care gandesc asa….incotro sa mergem?!?!?!
"daca vrei si reusesti sa te trezesti pregateste-te sa intalnesti mai dificultati" cam asa suna un citat referitor la vietiile celor care se trezesc.
This is just fucked up! Tocmai pentru ca este atat de adevarat. E ingrozitor de adevarat… Imi vine sa plang.
Sunt exact la fel cu o singura diferenta – am inceput deja sa-mi schimb drumul catre un loc in care voi putea si munci cu placere si face bani sa ma intretin fara sa fiu abrutizata constant de competitie, de milogi, pupincuristi, pro-activi & co. Un loc de munca trebuie sa fie in acord cu tine, sa resimti satisfactia pe termen lung si sa faci ceva uman, de folos. Vad numai zombii in jur, ahtiati dupa functii si bani si telefoane si masini si costume, dar nici unuia nu-i pasa de cel de langa el.
Ma intreb daca nu cumva asta-i din cauza ca se gandesc si ei ca celui de langa el nu-i pasa deci de ce i-ar pasa lui? Asa, un fel de opinie deja formata si niciodata confirmata prin vorbe sau fapte, doar deducerea ca asa stau lucrurile… hhmm…
Nimeni nu sa dea un raspuns iar daca cineva va da un raspuns…nu va fi cel mai bun, pt ca nu este raspunsul tau si nu ti se va potrivi, la acel raspuns trebuie sa ajungi singur.
Eu am incercat mereu sa fac ceea ce mi-am dorit si ceea ptr ce sunt pregatita, insa mereu m-am lovit de probleme gen: banii, pile, bani si iar bani. Azi am picat orasul din lipsa de atentie dar am vazut cum altul a luat orasul doar cu un plic de …bani. Asta e lumea in care traim. "Mizerabilii" sunt cei care pierd si sunt pedepsiti. Si avem de ales: ramanem mizerabili sau devenim cei care taie si spanzura. Fiecare statut are beneficii si pierderi. In prima,ne pastram sufletul dar abia supravietuim si a2a ne vindem sufletul dar supravietuim si inca bine. Deci, alegerea este a noastra!
O solutie posibila pt tanarul din discutie ar fi sa si propuna sa mai lucreze maxim 2 ani la firma respectiva timp in care sa mai stranga niste bani (daca e posibil) si in acest timp sa caute sa faca altceva pe cont propriu care ii poate aduce un venit. Si este importanta si o asociere cu oameni(incepand cu prietena, prieteni, cunoscuti etc) care ii sustin ideile si preocuparile si il sprijina (moral si material)pe periaoda incercarilor .
si in timpul de maxim 2 ani sa incerce sa devina cat mai bun la ce face, ca sa aiba experienta si skilluri pe care sa le poata folosi mai departe.
Parerea mea
Buna ziua.
Va saluta un fost bugetar care inainte de a-l "intalni" pe Pera si ceilalti colaboratori ai lui (si ai nostri, pana la urma)s-a Kiyosaki, Michael A. Lechter, Robert Nelson, Richard Bandler. CIne sunt acestia? Pentru mine niste oameni care au cunoscut succesul (si ceea ce ne dorim si noi-independenta financiara)nu din prima ci dupa multe esecuri care i-au obligat sa-si puna intrabari si mai ales sa gaseasca singuri solutiile, solutiile valabile pentru ei. Apoi au avut curajul sa recunoasca in scris ca au gresit. Paradoxal e faptul ca scriind acest lucru au avut succes, mare succes.
Am lucrat intr-un sistem pe care il iubesc si respect si acum (ceea ce reprezinta, nu cine il conduce, cine "chitareste" in sistem), un sistem extrem de restrictiv si selectiv, in plan personal. Am ajuns sus, foarte sus – eram "de la minister" si era bine. Ei, i-am citit pe cei sus mentionati si am inceput sa-mi pun intrebari: Cine sunt? Ce vreau? Ce vreau mai departe? si altele de acest gen.
Prima intrebare cu raspuns e fost: De ce mai stau aici?
Si acum doi ani am parasit sistemul fara multe regrete.
Deoarece ca majoritatea "am fost dresat" sa-mi caut o slujba normal ca asta am facut. Am avut si aici succes – in primul rand prin atitudine. Desi eram "la patron" nu am plecat capul niciodata si mereu mi-am sustinut pozitia. Am avut succes.
Doi ani am invatat ceea trebuie si mai ales ce nu trebuie sa fac in afacerea mea. Am plecat si acum lupt pentru mine.
Stimati cititori am 40 de ani dar ma simt si ma comport cu 20 mai putin. De ce? Pentru ca asa ma simt cu adevarat, pentru ca mi se rupe de ceea ce cred ceilalti si mai ales pentru ca lupt cu mine insumi sa ma scot din "zona de confort".
Am divagat putin, totusi parerea mea este ca Atat Pera cat si ceilalti au curajul ca din experienta personala impreuna cu o baza teoretica sa ofere niste "retete". Acestea nu sunt general valabile ci adaptabile, pentru mine, pentru el, pentru ea, pentru toti care VOR SA SE SCHIMBE. Nimeni nu poate sa-ti spuna cand sa o faci. Noi insine ne alegem monentul, metoda, pasii cu o singura si importanta conditie – SA VREI.
Desigur, vor fi multi pareristi, oameni care STIU EI CE ESTE BINE PENTRU TINE. Bah!
Nimeni nu o sa-ti dea succes, bani, onoare, etc. decat daca lupti si vrei pentru tine. Vei sti asta cand te va durea daca nu faci ceva. In rest nu ai decat teama, intrebari, nesigurante. Unii dintre noi am gasit raspunsuri, nu sunt bune pentru tine, nu in totalitate. Vezi ce a mers la noi si aplica la tine. Fii sigur ca nimeni nu o sa-ti dea dreptate, mai ales daca ai succes. Deci nu "plange" pe umerii nostri ci ia-ti avant si SARI. Intreaba, documenteaza-te dar nu astepta ca cineva sa-ti dea startul.
Tuturor va doresc ACTIUNE!
Independenta financiara incepe la statutul de angajat.
Cand esti angajat castigi bani, din care economisesti.
Economiile le investesti, banii se inmultesc si intr-o zi vei fi bogat :).
Daca cheltui tot ce ai, si iti cresc nevoile pe masura venitului evident ca te simti un sclav.
Totul tine de educatie :).
Fa-ti macar weekendurile frumoase, lasa visurile despre branduri in weekend.
Bine zis Laurentiu!
Visam toata viata sa ajungem in afara, si cand ajungem dam de mai multa munca + probleme de integrare, familia si prietenii departe..
De asta e tare important sa avem o munca care ne aduce satisfactii pe termen lung. Viata din pacate nu e asa usoara cum ne-o inchipuim.
Parerea multora despre munca online este urmatoarea:
http://www.youtube.com/watch?v=TZtS5RaTyJU
Sa nu uitam ca omul nu este o fiinta conceputa virtual!
da …ma regasesc ca fiind o disperata dupa job pentru ca …alte venituri , mosteniri nu sunt. deci probabil voi fi sclava pentru cativa ani dupa care voi incerca sa pasesc singura in afaceri.trebuie sa existe un inceput…DOAMNE ajuta pentru toti!!!!
Ceea ce a scris Laurentiu nu pot decit sa confirm. Si eu nu stau in Elvetia, ci la vecinii din nordul Elvetiei.
Nu conteaza unde stai atita vreme cit ramii nemultumit cu tine insuti respectiv cu situatia ta.
Omul este un materialist sentimental. Vrea cit mai multe si cind le are nu mai e in stare sa aprecieze ceea ce are si vrea si mai multe.
Eu obtinusem tot ce mi-am dorit … sau ma rog aproape tot, nu vreau sa exagerez.
Am avut un job f. bun care imi permitea sa-mi petrec multa vreme cu familia si sa fac si sport.
Am avut apartamentul meu, masina mea, bani destui pt. distractii si concedii samd.
Ce sa o mai lungesc? Nu aveam griji.
Totusi eram nemultumit.
Si ce am facut?
Incapabil sa apreciez ceea ce am realizat si aveam … "am aruncat totul pe geam"
Am renuntat la job …
Am divortat …
…. si am stat aproape un an in cautarea … acelui CEVA care sa-mi satisfaca viata, care sa-i dea un sens vietii mele. Pentru ce traiesc eu? Care este sensul vietii mele?
Unde sint acum, dupa aproape 2 ani? Tot aici.
Dar cu un job nou (mult mai prost platit si cu mult mai putin timp liber), fara apartament (stau la chirie) si fara familie (aici am avut insa noroc ca fosta mea sotie nu a fost asa de idioata si ne intelegem bine in privinta copilului, pe care pot sa-l vad si sa ies cu el cind vreau).
Ce sa o mai lungesc?
Atita vreme cit noi nu invatam sa apreciem ceea ce deja avem, respectiv ceea ce nu avem (boli incurabile, probleme cu financiarul 🙂 sau razboi in tara, samd) nu vom fi niciodata multumiti.
Ce am invatat eu insa de aici?
Cred ca mai bine ar fi sa va povestesc ceea ce am TRAIT eu acum citeva saptamini …
Eram cu baiatul meu, care are 8 ani, in concediu la mare.
Tocmai ne-am asezat amindoi pe o stinca pe malul marii privind apusul soarelui cind i-am spus:
Pitic uita ce frumos apus. Bucurate de el, ca poate miine nu-l mai vedem.
Dupa o clipa de tacere s-a apropiat de mine si m-a luat in brate.
MOMENTUL ACELA nu l-as fi putut cumpara cu nici o moneda existenta!
Multi vor independenta financiara!
Imi cer scuze anticipat, dar cine sustine ca este independet financiar este un ipocrit.
Atita vreme cit traim intr-o societate monetara nu vom fi niciodata independenti financiar.
Aceasta independenta este o ILUZIE.
Oameni buni, invatati sa va bucurati de nimicuri, de semenii de linga voi, de timpul petrecut fara griji impreuna cu familia sau prietenii vostri!
Va doresc somn usor,
Adelin
A fost o vreme destul de lungă de somn… iar când m-am trezit am constatat că mai sunt și vie pe deasupra!
Pe scurt! Fiind niște „copii” ne-am conformat viața după niște tipare, omițând că mai există și altceva decât corpurile noastre fizice. Și, ca orice lucru neglijat, îți dai seama de acest lucru doar când începe să te doară.
Da, mă bucur din toată inima de micile nimicuri ale vieții… http://wp.me/pOME3-1D
My recent post Primii bani pe Net
Am 34 ani,lucrez tot intr-o multinationala si simt cam aceleasi lucruri. Ce pot sa spun este ca din cauza acestui fapt, faceam lucruri care erau in opozitie cu ceea ce vroiam eu sa fac, am ajuns acum cativa ani sa fac atacuri de panica, apoi anxietate si depresie. A fost un cosmar cu care ma mai lupt si in momentul de fata. Asa, ca sa-i dau un sfat celui care a scris articolul, sa aiba in vedere ca are mari sanse sa dezvolte asemenea tulburari. Ar trebui sa se redirectioneze, pe cat posibilul catre ceva care sa-i ofere echilibru spiritual. Din pacate suntem angrenati in asa ceva pentru ca suntem incapabili sa renuntam la confortul de a nu actiona in alt sens, sa facem lucrurile altfel, sa vedem care sunt adevaratele valori si lucrurile care ne fac intr-adevar bine. Avem tendinta sa ne luam dupa altii (sindromul de turma, descris mai sus).
Pacat ca suntem atat de putini care vedem aceste lucruri.
Cu bine.
Cata dreptate aveti in tot ceea ce spuneti…prin situatii de acest gen trec si eu acum. Ma uit in jur vad lume agitata, alearga in diferite directii cu plase pline (zici ca-i criza), dar se cumpara si se vinde orice, oriunde, oricand. Bati la usa angajatorului ….daca n-ai pile esti un nimic, chiar daca cunosti, stii, il contrazici pe sef sustinandu-ti punctul de vedere si argumentand ca asa e corect, tot seful are ultimul cuvant de spus chiar daca sunt cuvintele tale. Astepti sa fii promovat pentru realizarile tale personale, insa, tot n-ai facut nimic si suficient, e ridicat in slavi si promovat cel de langa tine care s-a dat cu linguseala pe langa sef.
M-am trezit la realitate.Nu mai am job, vreau sa accesez fonduri Phare nerambursabile sa-mi deschid o afacere pe care sa o conduc bine, sa ajut oamenii din jurul meu. Dar ma intreb oare va merge? Cum pot afla mai multe? Ideea imi apartine, inca n-am impartasit-o sotului si de cateva zile ma tot framant si nu gasesc prea multe raspunsuri. Cum ma incurajati?
Draga Gabi, ideea ta este f buna, tot ce trebuie sa fc e sa te informezi ffff bine; asta as vrea sa fac si eu, dar nu am experienta necesara (am 23 ani); poate te ajuta http://www.fonduri-structurale.ro http://www.infoeuropa.ro sau http://www.finantare.ro . Iti doresc mult succes!
"Vino Doamne…sa vezi ce-a mai ramas din oameni…"
un mesaj pentru autor…(vine din Braveheart): "They may take our lives, but they can't never take our FREEDOM!"
Problema care este defapt. Sunt multi care nu au curajul sa actioneze sa faca priml pas in a-si schimba viata. Intrebarea e simpla ce stiu sa fac? Ce-mi doresc cu adevarat? Dupa ce stiu sa raspund la aceste intrebari pot si face ceva. Poti sa-ti incepi o afacere… in cazul in care ai pus problema: dar am bani? sau alte treburi asemanatoare sin start ai pierdut tot. Trebuie sa faci doar primul pas si sa actionezi. Odata ce ai actionat primesti oamenii de care ai nevoie intamplarile / faptele de care ai nevoie ca sa ajungi acolo unde doresti. Risca si vei ajunge un om mare. Teama si frica atunci cand apare este cel mai mare "prieten" pentru a te sabota. Nu exista faptul ca provin dintr-o familie fara posibilitati ca este greu etc. Tu creez totul in jurul tau, poti schimba totul. Poti sa ai tot ce-ti doresti din punct de vedere material si spiritual DAR depinde de tine cum te joci cu mintea. Baza o gasesti in THE SECRET si THE OPUS. Uita-te cu atentie la ele. SUCCES!
sa vezi cand sunt 3 singuri la parinti, ce fain e. oricum, bafta.
Iosif, tocmai in acest fel ramanem fara libertate si fara personalitate. Greseala noastra este ce ne complacem intr-un orizont ingust, uitam sa privim in interiorul nostru si sa vedem lucrurile mai clar.
Depinde de fiecare dintre noi.. totul este sa analizezi, sa alegi si sa faci ceva in acest sens. Daca nu reusesti sa treci de bariera impusa social, economic, si pana la urma e psihologic – cu ajutorul acestui site realitatea se mai limpezeste. Succes tuturor!
Mi-a placut foarte mult ce a scris Lucian. Din pacate daca ii spui cuiva ce a avut curaj Lucian sa scrie spune ca esti paranoia. (oamenii nu gandesc asa ei vor multi bani, vor putere – dar nu isi dau seama ca asta nu o sa le aduca fericirea ).Si eu imi doresc sa fac ceva pentru oameni si chiar fac numai ca nu imi ies banii necesari pentru un trai sa zicem decent. Mai nou chiar mi-am gasit si al doilea job care ma epuizeaza si mai tare si nu am timp sa ma ocup de visul meu de avea propriul ONG si sa fiu propriul meu stapan.
Si eu fac marketing dar nu intr-un sens rau ii invat pe oameni ce sa faca ca sa le fie bine si e o multumire macar sufleteasca ca am facut ceva pentru altii.
Daca astazi e o zi grea pentru tine, sau treci printr-o perioada grea, si speranta aproape ca te-a parasit, daca nimeni nu e langa tine si ti-e greu, te rog, drag prieten, sa alergi la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. La El gasesti iertare, speranta, bucuria de a trai si fericire adevarata…
El e singurul care ramane cand toate celelalte se duc. Si El iti va fi un prieten adevarat, cum niciun om nu iti poate fi.
Te rog, da la o parte orice piedica si vino la Isus! http://www.caleamantuirii.blogspot.ro