Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Un vierme al neincrederii a fost sadit in inima ta - ep. 1

”Avem in viata ceea ce toleram asa ca nu mai gasi justificari pentru lipsa de rezultate, lasa in urma convingerile limitative si fricile” - Anthony Robbins

Cu ce sa incep?

Cu faptul ca avem de ieri scoala Alfa in 4 orase si ca in 2017 ne extindem in toata tara?

Ca au fost peste 2000 de oameni prezenti la seminariile gratuite de vocatie?

Ca urmeaza workshop-urile de vocatie care trimit oamenii acasa cu un plan concret de actiune?

Ca pregatesc in noiembrie acces pentru toti romanii interesati, din tara si strainatate, la o educatie completa in privinta vocatiei?

Ca vom avea o campanie de recrutare in care vom cauta cei mai buni psihologi, coachi, traineri din tara pentru a creste viziunea tribului Alfa si a transforma societatea romaneasca?

Ar fi multe de spus si pe rand vei afla multe din ele, dar cred ca e important sa incep cu altceva.

Hai sa ne intoarcem vreo 30 de ani in timp.

Cum sa frangi simplu o inima de copil si destinul unui om

Cand aveam 9 ani si tata a plecat, copil fiind, mi-a fost foarte greu sa inteleg de ce tata prefera prietenii de la birt si nu pe mine si pe mama.

Atat de puternica a fost durerea sufleteasca pe care am simti-o ca si copil incat asta a devenit o trauma, una care avea sa ma bantuie aproape 30 de ani.

Psihologia explica acest gen de traume.

Mintea si sufletul meu de copil au intepretat astfel:

”Daca as merita iubire, daca as fi demn, vrednic, daca as avea importanta si as conta, tata ar fi aici, ar lupta sa fie langa mine, ar arata ca ma vrea langa el.

Insa tata a plecat, si acel pahar de bautura, prietenii lui de la birt, sunt cu mult mai importanti, amuzanti, interesanti, atragatori pentru el decat eu si mama.

Probabil ca ceva e in neregula cu mine”.

Anii au trecut, viata trecea repede ca un rau involburat de munte.

La 19 ani, cea mai mare suferinta a vietii mele era ca fetele nu ma iubeau.

Am facut o cariera din asta, ca psiholog.

De la dorinta de a fi iubit de fetele pe care le iubeam, am ajuns sa invat importanta personalitatii omului in viata de zi cu zi, importanta puterii personale, a puterii mintii, emotiilor si ale sufletului.

Astfel am indragit psihologia, iar schimbarea vietii mele m-a facut sa inteleg ca pot ghida si alti oameni inspre propria comoara interioara si astfel a aparut vocatia, misiunea mea pe pamant:  sa incurajez oamenii atunci cand nimeni, nici chiar ei, nu mai cred in ei.

Am devenit un nebun cu o misiune : sa fac oamenii sa creada in imposibil si sa il transforme in posibil.

Dar viata ma iubea cu mult inainte sa ma iubesc eu pe mine.

Eu insa nu am putut sa vad asta.

Poveste cu fata superba si sticla de vin

Cand aveam 19 ani, si sufeream din cauza lipsei de iubire din partea fetelor, victimizandu-ma ca o bocitoare profesionista, a avut loc o intamplare pe care am uitat-o atat de multi ani, am ingropat-o doar ca ea sa iasa la suprafata spontan la seminarul de descoperire a vocatiei din Bucuresti.

Eram pe scena si vorbeam despre un principiu al receptivitatii, care spune ca viata iti da, dar tu trebuie sa accepti si sa primesti.

Si in acel moment, am avut o imagine in minte:

Eram in fata blocului, la 19 ani, cu vecinii. Printre ei, o fata foarte frumoasa, cu parul lung, pana aproape de fund. O fata foarte inteligenta care culmea, ma placea si ma considera la randul ei un baiat inteligent.

Habar nu aveam ce inseamna atractia pe vremea aia.

Intamplarea facea ca exact in acea seara, era majoratul acestei fete.

Nu exista petrecere, nu era nimic special, pur si simplu stateam toti in fata blocului,  povesteam si la o ora tarzie, am plecati toti spre apartamentele noastre.

Eu locuiam la etajul 1, camera mea avea un geam exact deasupra intrarii in scara blocului si vita de vie urca sus pana la cele doua balcoane din stanga si dreapta geamului meu.

Era o noapte de vara, senina.

Eram in pat, dupa ora 12 noaptea, cu geamul deschis pentru ca era o noapte calduroasa de vara si la un moment dat aud ca ma striga cineva de jos:

„Pera! Peraaa!”

Am iesit rapid si jos, sub geamul meu, era aceasta superba fata, inteligenta, cu parul foarte lung si putin cret, cu ochi inocenti, blanzi si calzi, care emanau iubire.

M-am uitat mai bine si am vazut ca avea o sticla de vin in mana.

Fara sa astepte prea mult, mi-a spus direct, foarte sigura pe ea:

”Stii ca azi e ziua mea si fac 18 ani. Vreau sa petrec seara asta cu tine. Stiu un loc retras, unde putem sa fim doar noi si sa povestim in timp ce stam pe spate si privim luna. Si am si o sticla de vin pe care sa o bem impreuna.”

In secunda urmatoare, dupa ce am procesat cuvintele ei, m-am cacat pe mine de frica.

”Fata asta vrea sa facem sex!”, a fost primul meu gand. ”Eu sunt virgin, nu stiu daca ma descurc.”, a venit urmatorul gand.

”Fata asta trebuie sa ma placa al dracului de tare daca asa timida cum o stiu si-a facut curajul sa stea sub geamul meu, ca in Romeo si Julieta, facandu-mi invitatii.

Doar ca in noaptea asta, eu am fost Julieta.

Dupa cateva momente de tacere, ce crezi ca am spus?

…….

”Nu prea am chef, deja m-am schimbat si mi-e cam somn. Ne vedem maine.”

facepalm3 facepalm2 facepalm jesus-facepalm

 

 

Ce proasta Julietă am putut sa fiu.

Eram un adolescent de 19 ani, virgin, cacat pe el de frica.

Dar frica asta venea din adancurile fiintei mele.

O voce diabolica era ascunsa si imi vorbea:

” Tu nu meriti sa fii iubit. Tu nu meriti sa te simti bine. Tu nu meriti sa fii fericit. Daca ai fi meritat toate astea, tatal tau ar fi ramas. Nu uita care ti-e locul si nu indrazni prea mult. E o capcana. Tu te-ai nascut sa stai la margine, mic, fara sa atragi atentia, neinsemnat. Oamenii sunt oricum rai si perversi. Nu te poti astepta la nimic bun de la ei. Fugi. Ascunde-te. Rusineaza-te.”

Ei bine, asta e blestemul pe care l-am purtat cu mine o viata intreaga, fara ca macar sa stiu de el.

Un copil, la 9 ani, e parasit de tata. In sufletul lui inca foarte vulnerabil si inocent, se cuibareste un vierme al indoielii, al lipsei iubirii, respectului si imaginii de sine.

Si apoi, merge prin intreaga sa viata de adult, simtind ca nu merita nimic bun.

Iubire, relatii, bani, sanatate, sens si scop, respect.

Totul e la second hand.

Dar viata te iubeste, si vine sa iti dea. Tu insa, refuzi, pentru ca simti ca nu iti apartine, ca nu e de tine.

Fericirea, iubirea, implinirea, toate astea sunt pentru altii, nu pentru tine.

Din momentul in care un parinte te-a devalorizat ca fiinta umana, fara macar sa stie ce face, de cele mai multe ori viata ta devine o profetie sumbra care se autoindeplineste.

Tu nu crezi ca meriti, viata iti da mult dar tu refuzi, apoi te invinovatesti tot pe tine si cercul vicios este complet, pregatit sa te inghita cu totul.

Cand ai o imagine proasta despre tine, toate deciziile si actiunile tale vor oglindi aceasta imagine pe care tu o ai.

Cand stelele se alineaza  

30 de ani am mers prin viata, muncind ca un rob ca sa imi izbavesc sufletul. Crezand ca nu merit, am compensat prin chin, efort si suferinta.

Daca e sa merit ceva bun, merit doar daca platesc scump.

Platesc cu timpul, cu energia, cu viata, orice lucru si doar cand platesc pretul intreg, fara nicio reducere, doar atunci poate viata se va indura de mine si imi va arunca o ciozvarta de la masa bogatilor.

Am fost un salahor, muncind mult pentru putin, imbolnavindu-ma de la stres, fiind sceptic la orice lucru bun care mi se oferea dar pentru care simteam ca nu am muncit de 10 ori mai mult decat valoreaza el.

Efortul inzecit era singura mea cale, singura strategie pe care o stiam pentru a putea sa simt ca merit cu adevarat faramiturile pe care le primeam.

Mi-am ispasit pedeapsa pregatit sa imi duc crucea pana la capat, pana intr-o zi care m-a facut sa cred ca miracolele, divinitatea si ”ajutoarele” exista.

Salvarea sufletului meu de sentimentul ca nu merit, ca nu sunt bun, ca sunt blestemat, a venit nu de la oameni, ci de la o voce.

O voce care ma chema. Bland, dar ferm. Seducator, insa cu un sentiment al urgentei.

In episodul 2 iti voi spune cum mi-am schimbat intreaga viata in bine,  cum am deschis barajele abundentei pe toate planurile si am inlaturat obstacolele ce ma tineau prizonier.

Cum am facut un plan concret si cum mi-am rezolvat problemele intr-un mod Tangibil, Masurabil, Simplu, Realist . Si incadrat in Timp.

Asa cum ii sta bine unui obiectiv. Sau vis. Depinde de tipul de personalitate.

Pana joi cand avem episodul urmator, te rog sa imi spui intr-un comentariu daca iti aduci aminte de vreun moment cand te-ai simtit devalorizat si cand s-ar fi putut sa se sadeasca si in inima ta un vierme al neincrederii in tine pe care sa il porti cu tine.

 

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții